Bloggerii ieșeni și-au vizitat orașul

Am lucrat aproape un an într-o agenție de turism care oferea tururi gratuite în orașul Iași. A fost pentru prima oară când am realizat câți turiști are de fapt Iașul și cât potențial există în zonă. Mi-am dat seama și atunci, exact cum o făcusem într-un articol din 2008 în care anunțam lansarea unor trasee turistice oficiale care să străbată Iașul, că diferența într-un tur de oraș n-o vor face niciodată traseele parcurse sau obiectivele turistice vizitate, ci ghizii și poveștile lor. La agenția cu pricina, doi dintre colegii care se ocupau de partea de ghidaj erau Marian și Victoria. Dacă pe Vicky n-am avut ocazia s-o urmăresc într-un tur live, pe Marian l-am ascultat acum vreo 3 ani într-una dintre primele lui experiențe de spus povești în fața unui grup numeros. El o știe, sunt unul dintre cei mai mari critici ai săi și, probabil, acel tip de turist țâfnos pe care nu și-l dorește nici un ghid. Continue reading “Bloggerii ieșeni și-au vizitat orașul”