Holograf, o trupă făcută să reziste

După cum am transmis în articolul de săptămâna trecută, am fost pe 4 aprilie la concertul Holograf de la Iași. Nu m-am dus cu așteptări foarte mari din mai multe motive: sala de la Casa Sindicatelor nu e chiar cea mai potrivită pentru show-uri din cauza vechimii și a dispunerii scaunelor, numeroasele probleme cu vocea din ultima perioadă cu care s-a confruntat Dan Bittman și, nu în ultimul rând, vârsta componenților formației Holograf, care nu mai sunt de mult o trupă tânără și energică.

Și fiecare dintre motive a început să fie confirmat rând pe rând în debutul concertului. Pentru sala de la Casa Sindicatelor nu cred că renovarea poate fi o soluție, acolo este necesară o reorganizare completă a spațiului dacă nu chiar o variantă extremă care să implice demolarea și construirea unui centru de evenimente modern. Din păcate, toate eforturile echipelor tehnice de a scoate un spectacol rezonabil în situația actuală a sălii sunt sortite eșecului. Acustica este slabă, scena este mică, amplasarea reflectoarelor se realizează cu dificultate, iar publicul este nevoit să stea în niște scaune deloc confortabile.

Concertul a început, așa cum a menționat Dan Bittman, „cu piese de pe vremea când nu existau telefoane mobile sau Facebook”, prima melodie fiind Umbre pe cer, inclusă pe cel de-al doilea album al trupei, lansat în 1987. Ce am remarcat din start a fost faptul că membrii Holograf încă se bucură de șansa de a cânta în fața publicului. De asemenea, la majoritatea pieselor erau proiectate și versurile, ceea ce ar fi trebuit să contribuie la implicarea publicului, lucru care nu s-a întâmplat. A urmat Singur pe drum, cu o serie de vizuale complet diferite de cele cu care m-am obișnuit de la artiștii din zona electronică, mai puțin metaforice și parcă foarte potrivite pe linia melodică.

N-au trecut nici zece minute din concert și deja mi-am dat seama care este fanul numărul 1 din sală: o bunicuță cu pălărie, extrem de activă, plină de energie și care s-a lipit practic de scenă, începând să fredoneze alături de formație fiecare melodie și să danseze fără încetare. A fost și momentul care mi-a stârnit curiozitatea să descopăr publicul prezent într-o sală plină în proporție de 85-90%. Am realizat repede că nu mă încadrez neapărat în tipologiile fanului Holograf: nici la vârsta a doua și cu chef de dat din mâini pe fiecare piesă, nici un tânăr care povestește concertul prin SMS și remarcă mirat că știe una dintre melodiile care se cântă pe scenă. Totuși, m-am bucurat să văd și câteva fețe cunoscute în public, unele la care nu mă așteptam, ceea ce mi-a arătat că Holograf are și fani „normali”.

S-a trecut apoi la melodii din ce în ce mai noi, precum Și băieții plâng câteodată, pe parcursul căreia au rulat imagini dinainte de ’90 cu aceeași 5 membri ai formației care sunt de 30 de ani în această formulă, Deschide-mi inima, Dacă noi ne iubim sau Cât de departe. Mi-a plăcut o chestie în mod special la concertul Vedere de la Costinești – faptul că i s-a permis publicului să cânte refrenul pe absolut fiecare piesă, lucru care ar trebui să se întâmple la orice prestație live pentru că este unul dintre momentele care face diferența între modul în care asculți un album acasă și atunci când asculți trupa live în fața ta. Să poți cânta cu voce tare într-un spațiu deschis și să te și audă formația ta preferată este un sentiment fantastic, care trebuie trăit cât mai des, iar în multe concerte nu se oferă această ocazie. Holograf a făcut-o într-un mod ireproșabil.

Momentul care m-a făcut să realizez că a meritat să fiu prezent în sală la spectacolul Vedere de la Costinești a fost atunci când Holograf a început să interpreteze câteva dintre cele mai cunoscute melodii în varianta lor acustică, „așa cum le cântau la malul mării”.  Doar o viață nu-mi ajunge să iubesc, Mama, Ochii tăi sau noua mea descoperire Am rămas doar noi au sunat senzațional. Iar pe arhicunoscutele hituri Vreau o minune, Ți-am dat un inel sau Banii vorbesc, sala a explodat pur și simplu, toți spectatorii ridicându-se în picioare, cântând și aplaudând îndelung.

Per total, a fost un concert în care fiecare și-a asumat partea sa: Holograf și-a asumat publicul pe care îl are și a construit show-ul gradual, în așa fel încât să nu epuizeze de la început, iar publicul și-a asumat faptul că se află într-o sală de spectacol și a așteptat răbdător momentul în care să erupă. Drept urmare, mă bucur că în 2017 am avut ocazia să primesc o vedere de la Costinești, semnată cu responsabilitate de Holograf.

Advertisements

Hai să discutăm. Postează un comentariu:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s