Mihaela Rădulescu și Bebe Cotimanis – plusvaloare pentru Românii au talent

Am urmărit cu plăcere primele sezoane ale show-urilor Got Talent, The Voice, X Factor, atât pe cele din Marea Britanie, cât și producțiile americane. Ușor de bănuit că am fost entuziasmat când am aflat de preluarea formatelor și în România, mai ales că producțiile anterioare ale televiziunilor autohtone în ceea ce privește concursurile erau penibile la momentul respectiv. În primul an de Românii au talent, am avut ocazia să fiu în sală la preselecțiile de la Piatra Neamț și, cu tot elanul resimțit pentru prima ediție, tot nu am fost impresionat de ce au realizat cei de la Pro TV. Observațiile juriului erau banale, repetitive și, de cele mai multe ori, superficiale, publicul nu știa cum să reacționeze ori dacă să reacționeze sau ba, iar montajul a fost făcut de mântuială.

romanii-au-talent

Începând cu cel de-al cincilea sezon, care a debutat vinerea ce tocmai a trecut, s-a trecut la un juriu format din patru membri, lucru deja tradițional în Regat sau Statele Unite. Forțați și de plecarea lui Mihai Petre la Antena 1 pentru a fi parte din emisiunea-eșec „Dansez printre stele”, Media Pro a adus doi înlocuitori: guraliva Mihaela Rădulescu și vocea promo-urilor Pro TV Bebe Cotimanis. Și, cel puțin după prima ediție în noua formulă, pare a fi o mutare câștigătoare.

În primul rând, există în juriu o femeie care știe să își susțină punctul de vedere, iar asta pare să o facă și pe Andra să își schimbe atitudinea pasivă afișată în sezoanele precedente. E destul de clar și că cele două nu se agreează, fapt ce duce la astfel de dispute verbale:

Acest moment a fost poate singura reacție a Mihaelei Rădulescu pe care am dezaprobat-o, alegând să numească două concurente cărora le-a dat un răspuns pozitiv pentru numărul realizat ca fiind „grase” și să le spună că „dacă nu slăbiți 5 kilograme până în semifinale, eu nu vă trec mai departe”. Ceea ce probabil a vrut să fie o încurajare pentru etapa următoare, ar putea avea urmări mai puțin plăcute pentru psihicul concurentului căruia îi sunt adresate cuvintele. Eu aș fi luat telefonul, aș fi căutat clipul ăsta și i-aș fi arătat Mihaelei ce părere au alții „mai destupați” (expresie folosită chiar de ea când i-a spus „Da” unui travestit care a dansat pe tocuri).

Totuși, Mihaela Rădulescu și Bebe Cotimanis par a fi combinația perfectă a membrului juriului care a lipsit până acum din cele patru sezoane desfășurate. Cel mai important aspect este că cei doi au reacții în timpul numerelor, reacții ce par naturale, mimica feței se schimbă, fac gesturi de aprobare ori dezaprobare, se miră, se încruntă, lucruri total inexistente la Andra sau Andi. Doi la mână, ambii interacționează direct cu cei din fața lor. De exemplu, Bebe s-a ridicat de pe scaun și a mers pe scenă să încurajeze o concurentă care nu se putea opri din plâns. Ce s-ar fi întâmplat într-un caz similar în sezonul anterior? Andra i-ar fi spus să se oprească din plâns, Andi Moisescu ar fi împins-o să înceapă prestația pentru a trece de emoții, iar Mihai Petre ar fi fost total nepăsător. Ca să nu mai spunem că nu am fi văzut niciodată un gest „extrem” precum acesta:

Drept urmare, emisiunea Românii au talent este reanimată prin cooptarea celor doi și va primi un nou val de telespectatori, curioși de ce vor face în edițiile următoare noii membri ai juriului sau atrași tocmai de reacțiile lor din prima emisiune. Oricare ar fi motivele, Pro TV-ul mai trece un hop.

Posted in Diverse | Tagged , , , | Leave a comment

Flori, fete sau… multe joculețe @ Il Camillo

Ultima zi de iarnă, respectiv 28 februarie în acest an, nu putea fi sărbătorită mai potrivit decât cu o primă întâlnire pe 2015 între bloggerii ieșeni, mai vechi și mai noi. Zis și făcut. Irina Enea a organizat probabil printre cele mai rapide blogmeet-uri în sensul că s-a trecut de la idee la o listă preliminară și întâlnirea propriu-zisă într-un timp extrem de scurt. Ceea ce merită felicitări și plecăciuni politicoase. O altă chestie inedită a fost că Irina ne-a invitat într-un loc în care puțini dintre noi mai fuseseră, la restaurantul Il Camillo din Podul de Piatră.

Restaurantul e ușor de găsit dacă ești familiarizat cât de cât cu zona, fiind chiar lângă stația de taxiuri. Când va fi ceva mai cald și vor deschide și terasa, va fi imposibil de ratat. Il Camillo nu e un restaurant sofisticat ori super-elegant și nici foarte încăpător, însă are suficiente mese pentru ca atmosfera să fie intimă în timpul zilei și distracția în toi în timpul serii, mai ales dacă mergeți să ascultați formația live ce va cânta pe o scenă special amenajată, vizibilă de la toate mesele. Am remarcat și toaletele foarte curate. Pare un loc potrivit pentru organizarea unor evenimente diverse la care nu sunt mulți invitați (nunți, botezuri, banchete ori petreceri private).

Bloggerii ieșeni se iubesc… nespus

blogmeet il camillo 1

După ce ne-am adunat la ora stabilită (cei mai mulți dintre noi), am început să depănăm felurite informații actuale despre ultimele realizări. N-ar trebui să fie de mirare că unul dintre subiectele principale a fost încetarea prieteniei virtuale de pe Facebook dintre Bogdan și Gabriela. Evident, cu toții am admirat-o pentru lucrul pe care toți îl avem în minte frecvent – apăsarea butonului de „Unfriend” când suntem pe timeline-ul domnului Alupoaie. (Awww! Ce sentiment plăcut! :) Love you, Epox!)

blogmeet il camillo2Simțind că discuția ar putea rămâne pe veșnicie pe acest subiect, Irina a scos din tolbă câteva joculețe special pregătite pentru noi și pentru Ateneu, jocuri care implicau multe cuvinte pentru că, nu-i așa, la asta ar trebui să ne pricepem cel mai bine!? Am chemat-o pe Maria, chelnerița care ne-a servit impecabil și cu zâmbetul pe buze toată seara, ne-am înarmat cu bere și am început prima rundă de „Adevăr sau bloggerare”, un soi de „adevăr sau provocare” reinventat pentru oameni cu bloguri. Am aflat cu această ocazie că principalii vizitatori ai blogului personal sunt, de fapt, ceilalți bloggeri prezenți și că întotdeauna când te așezi la o masă este ideal să ai atât în dreapta, cât și în stânga ta câte o persoană de gen feminin pentru a nu fi nevoit să îl îmbrățișezi pe Alex ori să dansezi cu el o melodie de dragoste. Fir-ar ele să fie de bilețele!

Bloggerii ieșeni mănâncă… tot

blogmeet il camillo3Aș fi vrut să fi putut să arăt niște poze cu mâncarea pe care ne-au oferit-o cei de la Il Camillo, însă m-am gândit la asta când era deja prea târziu și farfuria goală. Totul dintr-un motiv foarte simplu: ne-a plăcut! Am înfulecat pizza (care se poate comanda și la domiciliu), piept de pui crispy alături de cartofi prăjiți și Pui Bun (aripioare și copănele delicioase cu mămăliguță și sos de usturoi). Se poate spune orice despre seara de sâmbătă, numai că am plecat nemâncați nu.

Și cum mâncarea intensifică cheful de glume, a urmat un nou joculeț pregătit de Irina: conferința de bloggeri. Unul dintre noi era protagonistul conferinței, cel care primea întrebările și era în centrul atenției, numai că habar nu avea cine este și cu ce se ocupă. Ceilalți decideau în lipsa acestuia numele vedetei în pielea căreia va intra și o nouă ocupație, diferită de cea pe care o are la momentul actual, iar cu ajutorul (impropriu spus) întrebărilor adresate, chestionatul trebuie să ghicească pe cine reprezintă. Așa am avut șansa să o vedem pe Gabriela o Bianca Drăgușanu bibliotecară, pe Andrei în rolul perfect al Conchitei Wurst vânzând hot-dogi, pe Alexandra în pielea Elenei Udrea sau pe Alex fiind noul Tony Poptămaș.

blogmeet il camillo4

A fost o seară excelentă pentru destindere în Il Camillo, un restaurant pe care îl poți vizita dacă stai în zonă sau treci pe acolo și vrei să mănânci bine!

Imagini vintage obținute cu amabilitatea fotografului-șef, Paul Pădurariu. Cinste lui!

Posted in Azi în Iaşi, Despre mine | Tagged , , , , , , | 1 Comment

Legend(ary) Night

Vara aceasta, am ajuns deseori pe nou-deschisa terasă Legend de lângă Palas. Dacă treceți pe lângă Hotel Moldova când vă duceți sau plecați de la Palas Mall, e imposibil să nu o fi observat. Mai ales că este “păzită” cu strășnicie de un taur de culoare neagră care, contrar aparențelor, te face curios să descoperi legendele ascunse în meniul terasei. Am vizionat aici majoritatea meciurilor de la Campionatul Mondial de Fotbal, dar și unele partide de tenis ale Simonei Halep în cadrul turneului de la Wimbledon. Mi-a părut cumva rău când, odată cu vremea mai puțin frumoasă, am constatat că terasa și-a închis porțile și deja îmi doream să vină din nou vara pentru a mă relaxa în acest loc plăcut.

Cu puțin timp în urmă, am aflat însă o veste care m-a bucurat – Legend se redeschide în același spațiu, reamenajat pentru anotimpuri răcoroase. Așa că mi-am spus că trebuie neapărat să îi calc pragul pentru a descoperi noua înfățișare, iar seara de sâmbătă s-a dovedit nimerită pentru o astfel de încercare. Planul a fost făcut alături de câțiva dintre bloggerii ieșeni dornici de update-uri din viața reală și virtuală a fiecăruia.

Vestul Sălbatic de la Iași

Noul Legend Pub e plin de elemente americane care amintesc de Vestul Sălbatic. Mai multe decât o arată numele sau taurul de la intrare. După ce treci de porțile specifice unui wild-west-saloon, descoperi un spațiu pregătit de distracția care definește zona. Stâlpi din lemn, frânghii, potcoave. butoaie, pălării de cowboy, dar și canapele elegante și confortabile. E locul care se pretează de minune la seri de dans și concerte energice.

Apropo, dacă încă nu sunteți hotărâți unde să vă petreceți noaptea de Revelion, adunați-vă prietenii și sunați la Legend pentru că aici se pregătește o petrecere pentru 150 de persoane dornice de distracție la cote înalte. Prețul de 140 lei/persoană va include:

  • bufet suedez
  • o sticlă de whisky + energizante sau o sticlă de vodka + suc (la 4 persoane)
  • cafea
  • o sticlă de șampanie (la 4 persoane)
  • tort

De-ale blogosferei ieșene

Încălzitoare

Încălzitoare

Ajungând ceva mai târziu la întâlnirea de sâmbătă, nu am apucat să încerc și meniul cu bunătăți culinare, însă știu din vară că mâncarea era destul de bună. Am observat că au introdus și pizza în meniu, așa că oferta este interesantă și la acest capitol. Cert e că mi-am făcut încălzirea alături de ceilalți bloggeri cu o serie de shot-uri de Jagermeister, potrivite să facă berea să alunece mai ușor.

Mi-a părut bine că am avut ocazia să aflu care mai este starea blogosferei din Iași prin discuțiile avute cu cei prezenți și, deși în majoritate proiectele s-au împuținat, am aflat de la nou-intratul în familia bloggerilor, Mihai, de existența unei noi rețele sociale, Mood Crawler, care are și rădăcini ieșene. Ideea acesteia e cât se poate de interesantă – vine în întâmpinarea unei nevoie reale a oamenilor –  de a genera emoție prin interacțiune. Bun, dar toate rețelele sociale vor asta, nu? Adevărat, însă așa cum arată și denumirea, Mood Crawler pune accent pe starea în care se află utilizatorii săi, indiferent dacă aceasta este bună sau rea, facilitând interacțiunea. Există și un mod de a recompensa financiar utilizatorii activi, însă nu am înțeles foarte bine mecanismul. Cert e că lansarea oficială va fi undeva în ianuarie la Londra, fiind invitate în jur de 1.000 de persoane. De urmărit, zic!

Având în vedere că a fost o seară cu muzică retro în Legend Pub, am fredonat deseori melodiile care răsunau în boxe. Bogdan a fost destul de dezamăgit că în periplul muzical nu s-a ajuns și la Coco Jambo sau Macarena, dar am salvat seara cu o atitudine rock în stadiu pur:

Rock on!

Rock on!

Imaginile aparțin expertului în domeniul miliardelor de pixeli, Macku, căruia îi mulțumim frățește pentru amabilitatea de a ni le pune la dispoziție.

Posted in Azi în Iaşi, Despre mine | Tagged , , , | Leave a comment

Iașul joacă darts

Joacă des, cu pasiune și cu zâmbetul pe buze. Zâmbind și bucurându-se de joc i-am regăsit și duminică seară pe membrii clubului de darts din Iași, un grup care adună peste 30 de membri, oameni care își etalează săptămânal priceperea la aruncarea săgeților la țintă. N-a fost prima oară când am văzut cum se desfășoară un concurs de darts, însă a fost o premieră să particip într-o competiție de darts. Și ca să nu ne speriem, experții de la Iași Darts Club au organizat o minicupă a bloggerilor, la care ne-am adunat 8 pretendenți – 7 băieți și-o fată. De cum am ajuns, Vali ne-a oferit săgețile lui ca să exersăm aruncările. Eu jucasem până ieri cu săgeți cu vârful din plastic, genul ăla pe care trebuie să îl schimbi la fiecare 10 aruncări. Ei bine, săgețile lui Vali, ca ale tuturor jucătorilor prezenți de altfel și ale oricărui pasionat de darts care se respectă, aveau vârful din metal și erau simțitor mai grele decât cele cu care eram obișnuit.

Partea bună este că reușești să te acomodezi repede. Nu să dai unde ai vrea, însă cel puțin să nimerești board-ul (limbaj de profesionist, mă-nțelegeți?). În paralel cu întrecerea celor de la Iași Darts Club, s-a făcut o piramidă și pentru noi cu sferturi, semifinale și marea finală. Dar înainte să începem, era nevoie de explicarea regulilor mai pe larg. Am jucat după sistemul 501 – deschidere simplă și închidere dublă. Simplu, nu? :) Nici noi n-am înțeles inițial, dar am avut oameni iscusiți și binevoitori lângă noi care să ne explice toate regulile necesare și să ne răspundă la toate întrebările penibile pe care, inevitabil, le aruncam în stânga și-n dreapta, numai la țintă nu. Așadar, jocul 501, unul dintre cele mai comune din darts, presupune reducerea scorului tău de la 501 puncte la 0 înaintea adversarului, iar închiderea dublă reprezintă obligația jucătorului de a închide runda cu o aruncare în zona dinspre exterior a board-ului, zonă care se punctează dublu. Mă rog, pare mai simplu când joci. :P

După această lecție necesară de introducere în bazele darts-ului a început misiunea cu adevărat complicată de a pune în aplicare ce tocmai ai învățat. Și, așa cum ne-am așteptat cu toții, treaba cu închisul care necesita o dublă s-a dovedit a fi cea mai grea, unii dintre noi făcând unele runde să dureze zeci de minute până când spațiul potrivit de pe țintă era nimerit. Primul meu meci a fost unul de acomodare și am avut șansa ca adversarul meu să se acomodeze și mai greu (mulțumesc, Cipoc). O victorie deloc simplă cu 2-1 și eram deja semifinalist, o semifinală care a fost cât se poate de palpitantă și spectaculoasă. Succesul a venit tot cu scorul de 2-1, profitând de largul suport din partea lui Cătălin care a ratat 3 sau 4 ocazii de a închide meciul în runda decisivă. Finala cu Ettiene a fost un galop de sănătate, poate și pentru că în partea de jos a piramidei jocurile au durat mai mult, iar eu am avut destul timp să îmi odihnesc mâna. :D

Imagine

Așa m-am ales cu minunatul trofeu și chiar dacă n-am apucat să țin un discurs la fața locului, aș vrea să mulțumesc acum organizatorilor pentru explicații, săgeți (am schimbat de vreo 4 ori săgețile și toate știau deja să zboare unde trebuie), că ne-au ținut scorul (noi sigur ne-am fi încurcat), că ne-au ajutat cu sugestii de închidere la care noi nu ne-am fi gândit niciodată și că ne-au suportat lângă ei câteva ore. Mulțumesc Adrianei pentru cele 2 sfaturi extrem de utile – să încerc să arunc toate cele trei săgeți în aceeași zonă a board-ului și să le scot cu cealaltă mână decât cea cu care arunc pentru a nu suprasolicita brațul (excelentă recomandare, trebuie să recunosc). Nu în ultimul rând, mulțumesc adversarilor că s-au chinuit să fie mai puțin inspirați decât mine.

Dacă sunteți curioși cum stă treaba cu darts-ul sau dacă vreți să aflați dacă vă pricepeți ori, pur și simplu, vreți să vă relaxați într-o seară într-un mod inedit, trebuie să știți că Iași Darts Club organizează în fiecare marți o competiție destinată amatorilor acestui sport. Acestea se desfășoară în Play Again, pe care îl găsiți în Palas. Și pentru a vedea cum se descurcă cei mai buni dintre cei mai buni din România, vă invit să vă dedicați o oră sau mai multe sâmbăta aceasta, pe 15 martie, și să treceți pe Hotel Unirea – Sala Cuza, unde se va desfășura un concurs național la care se anticipează prezența a aproximativ 100 de pasionați de darts din toată țara. Voi încheia cu deviza clubului ieșean, una care merită urmată fără menajamente: Ia Și Joacă Darts!

Imagine

Posted in Despre mine, Sport | Tagged , , , , , , | Leave a comment

Fie ploaie, fie vânt, tot cu fotbalul în gând!

Sursă foto: demotix.com

Sursă foto: demotix.com

Duminică, 15 septembrie, ora 8 (dimineața, nu seara). Mă trezesc și mă uit pe geam. Ploua cu găleata, iar cine e din Iași realizează în ce fel a plouat în zilele trecute. Eu la ora 11 aveam meci, cum am spus-o în articolul anterior. După cunoștințele mele, un meci de fotbal nu se poate disputa dacă mingea nu sare pe teren, iar când plouă torențial, bălțile care se creează nu prea permit chestia asta. Mă rog, așa am văzut eu la televizor, dar Liga a V-a nu se dă la TV, așa că gândidu-mă ce frumos ar fi să mă întorc în pat și meciul să se anuleze, îi trimit un mesaj antrenorului în care îl întreb dacă se joacă pe o așa vreme. În mai puțin de un minut primesc înspăimântătorul răspuns: “Da”.

Deși nu eram convins că e posibil așa ceva, mi-am pregătit totul și am pornit spre Uricani, unde era programat duelul cu Știința II Miroslava. Da, cei de la Miroslava sunt în Liga a III-a și își permit “aroganța” de a înscrie și o echipă de juniori în Liga a V-a, ajutată și de unii jucători de la echipa mare care nu apucă să joace în meciurile din divizia superioară. Un meci de care pe care, având în vedere că Ciurbeștiul e unul dintre cele 13 sate componente ale comunei Miroslava. Ambiția era mare atât printre jucători, cât mai ales în sufletul lui nea Ghiță, cel care se ocupă de bunul mers al echipei, fiind în umbra “finanțatorului” Johnny (sau Gioni, nu știu cum i-ar scrie băieții numele), cel care a făcut posibilă înscrierea AS Ciurbești în campionat. În cazul în care vă închipuiți că e o chestie simplă, gândiți-vă că și la acest nivel echipa gazdă trebuie să asigure diurna arbitrilor (200 RON din câte am înțeles) și asistență medicală de specialitate pe parcursul meciului. De asemenea, e nevoie de un microbuz cu care să duci echipa în deplasări și bani pentru amenzile aferente cartonașelor primite (20 RON – cartonașul galben și 50 RON – cel roșu).

Am ajuns la Uricani, unde ploaia s-a oprit și am fost întâmpinat de această “plăcută” imagine a unui teren plin de bălți:

blog1 - Teren cu balti

Terenul de la Uricani pe 15 septembrie

Evident, mingea sărea cât de cât și s-a hotărât ca meciul să înceapă la ora stabilită. De fapt, e și dificil să amâni un joc din Liga a V-a, atât timp cât majoritatea jucătorilor lucrează în timpul săptămânii și nu se pot prezenta la meciuri decât în week-end. Bine, bine, de jucat jucăm, dar terenul nu era trasat, așa că cei 13 jucători prezenți la datorie pentru AS Ciurbești au luat roaba cu var și mâinile din dotare și au început trasarea terenului. La cum bătea vântul, echipamentele noastre verzi au devenit albe. Era puțin ironic să ne vedem așa imaculați știind că albul va fi doar o frumoasă amintire după începerea meciului în mocirla de pe teren.

Fotbal în Liga a V-a

Fotbal în Liga a V-a

De data aceasta am jucat fundaș dreapta și, cu gândul la ultimul meci pe care l-am început pe același post și în care am gafat la chiar primul gol, am pornit foarte hotărât să joc cât mai bine. Am avut norocul ca în prima repriză vântul să bată dinspre poarta noastră spre poarta lor. Și apropo de asta, în Liga a V-a aruncatul banului are o valoare mult mai mare decât în meciurile care se joacă pe stadioane înconjurate de tribune. Ei bine, am fost peste ei toată repriza și eram conștienți că trebuie să dăm cât mai multe goluri pentru că în a cea de-a doua parte lucrurile se vor inversa. Prin minutul 20, beneficiem de un penalty. Era doar al doilea de la începutul campionatului, însă la fel ca și primul a fost ratat. E clar că nu reușim să profităm de șansele astea. Totuși, la pauză aveam să conducem cu 2-0 după două goluri frumoase, primul dintre ele pornit chiar de la o recuperare pe care am realizat-o la mijlocul terenului. Mă rog, nu știu dacă și-a mai dat seama cineva, dar pentru mine a contat. Cert e că am reușit să păstrăm terenul “curat” în jumătatea noastră, așa cum ne striga nea Ghiță insistent de pe margine. Repriza a doua a fost atât de grea pe cât ne așteptam. Adversarii au început să atace mai mult ajutați și de vânt, însă terenul care arăta din ce în ce mai rău nu le-a permis un joc de pase eficient. Pe lângă adversari, ne-am făcut și singuri viața grea, jucând în jur de 10 minute cu un om minus, ba pentru că cele 2 rezerve care au intrat în teren nu aveau apărători și jambiere și titularii au fost nevoiți să facă schimb cu ei pe margine, ba pentru că la final unul dintre vârfuri a primit cartonaș roșu. Scorul înregistrat a fost AS Ciurbești – Știința II Miroslava 2-0.

Una peste alta, am obținut o victorie importantă și cu 10 puncte suntem acum pe locul 7 în clasament, la doar 2 victorii de prima poziție. Etapa viitoare jucam la Viitorul Tansa, penultima din Seria I, unde trebuie să învingem chiar dacă avem ceva accidentați și deplasarea e una lungă (aprox. 60 km).

Tare mi-e frică de faptul că de acum la sfârșitul fiecărui meci, echipamentul meu va arăta așa:

Echipamentul la finalul meciului de pe 15 septembrie

Echipamentul la finalul meciului de pe 15 septembrie

Posted in Despre mine, Sport | Tagged , , , , , , , , , | 6 Comments

Fotbalist de meserie

kidMi-a plăcut dintotdeauna să joc fotbal. Asta se știe deja. Încă de pe vremea când băteam mingea pe spațiul verde din fața blocului spre disperarea vecinilor care se chinuiau s-o mai ude și să planteze niște arbuști “ca să fie mai frumos și la noi” îmi doream să pot juca la o echipă într-un mod organizat. Singura șansa pe atunci era la juniorii de la Politehnica, unde cu toate că antrenor era o cunoștință de familie n-am apucat niciodată să mă înscriu. Îi suspectez pe ai mei părinți de complicitate la această nereușită, dar n-ai ce face când la momentul acela interesul meu trebuia să fie pe studiul intens la pian și note foarte bune la școală.

Asta e, m-am mulțumit cu postura de rezervă la echipa școlii și partidele care se încingeau ad-hoc pe terenurile din cartier. N-am renunțat niciodată la a juca fotbal, nici după ce-am terminat liceul sau facultatea, chiar participând la diverse competiții despre care am mai scris și pe blog. Pe la sfârșitul lunii august s-a ivit ocazia cu care nu mi-aș fi închipuit că mă voi mai întâlni vreodată: Ionuț, după ce a asistat la numeroase meciuri de Liga a IV-a și a V-a, și-a propus să se legitimeze la o echipă și cum nu voia să meargă singur m-a agățat și pe mine. Și uite așa am ajuns eu la Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal din Iași, o șezătoare cu cei mai importanți fii ai satului de prin comunele din județ care trebuie să le găsească și bărbaților o activitate pentru ziua de duminică în intervalul orar în care nevestele sunt plecate la biserică. La sfatul omului care le știe pe toate când vine vorba de fotbal județean, Remus, ne-am îndreptat spre o echipă nou-înființată și cu ceva probleme legate de lot – AS Ciurbești. Băieții au fost foarte binevoitori și ne-au chemat a doua zi la un amical ca să ne testeze.

Tricoul cu numărul 15 de la AS Ciurbești

Tricoul cu numărul 15 de la AS Ciurbești

Proba am dat-o pe Stadionul Comunal din Cornești, respectiv o tarla pe care diverse animale au finalizat treaba cu păscutul, evident fără linii trasate sau alte nebunii. Întâlnirea a fost tradiționala dispută dintre Ciurbești și Cornești, cele două sate vecine din comuna Miroslava. Mi-am luat în primire poziția de mijlocaș dreapta și am început să joc în primul meci pe “teren mare”. Evident, după nici 20 de minute pe o căldură infernală aș fi băut toată apa din fântână. Pe scurt, am dat un gol, o centrare și o pasă decisivă. Mi-au zis că am nota 10 și că-s de-al lor. Drept urmare, dețin legitimație de la Federația Română de Fobal cum că sunt jucător la AS Ciurbești și am și tricou. Numărul nu mi l-am ales eu, ăsta a rămas liber, dar nu mă deranjează.

Din păcate, primul meci a fost și cel mai bun pe care l-am jucat. Ce-a urmat a fost mai slăbuț, dar băieții sunt înțelegători, rămâne de văzut până când. După 5 etape, avem 2 victorii, 1 egal și 2 înfrângeri și suntem pe locul 8, fix la mijlocul clasamentului. Eu zic că-i bine, băieții nu-s prea mulțumiți, ei ar fi vrut să tragă la promovare. Experiența dincolo de fotbal e interesantă, vezi fel de fel de oameni care joacă fotbal, antrenează sau susțin echipele de Liga a V-a, unde e clar că investițiile sunt foarte mici. Terenurile sunt denivelate, au gropi, sunt ba mai mici, ba mai late decât prevede regulamentul, liniile sunt de multe ori trasate cu rumeguș în loc de var, iar pe teren te poți izbi oricând de un cal, o vacă sau o oaie, așa, de nicăieri. Interesante sunt și tacticile dinainte de meci care n-au nici o legătură cu cele de la pauză sau cu eventualele concluzii de la final. Și în deplasări, în microbuz se ascultă manele, uneori chiar și pe teren, ca să își amintească jucătorii cum s-au distrat sâmbătă noapte.

V-aș invita la următorul meci care e duminică de la 11, dar noi jucăm meciurile de pe teren propriu la Uricani și ar trebui să treceți peste calea ferată (da, acea cale ferată!). Dar dacă sunteți curajoși și curioși, aveți coordonatele pe Google Maps.

PS: Și momentele acestea fac experiența frumoasă :D

Linie trasată cu rumeguș la Ciortești

Linie trasată cu rumeguș la Ciortești

Purcelușii de la Uricani

Purcelușii de la Uricani

Posted in Despre mine, Sport | Tagged , , , , | 3 Comments

UMAMI, gustul care se discută

logoUmami este unul dintre cele cinci gusturi de bază, alături de dulce, sărat, acru şi amar. Se spune că e un gust destul de persistent şi dificil de descris. Dacă nu aţi aflat încă de existenţa sa, nu trebuie să vă faceţi griji foarte mari pentru că a fost descoperit abia în 1908 de un profesor japonez. Joi seară am întâlnit însă un grup de persoane care nu numai că ştiu ce reprezintă umami, dar chiar au creat o firmă de livrări la domiciliu cu acest nume. Am avut plăcerea să iau parte în Arte Cafe la o degustare a câtorva dintre sortimentele de pizza pe care UMAMI le propune pentru gurmanzii ieşeni.

UMAMI s-a născut în luna aprilie a acestui an la dorinţa unor devoratori de pizza de a crea produse pe placul lor, cu ingrediente aduse chiar din Italia şi după reţete clasice napoletane. Ca la mami acasă. În timp ce specialităţile de pizza erau proaspăt scoase din cuptorul cu lemne şi se îndreptau spre destinaţia finală (nu atât Arte Cafe, cât burţile noastre), am fost invitaţi să gustăm din ingredientele folosite pentru prepararea acestora în starea lor naturală. Eu am decis să am răbdare în etapa asta şi am ales doar câteva fructe de mare, parmezan, mozzarella şi puţin prosciuto, toate foarte bune.

umami 1

Câteva clipe mai târziu, şi-au făcut intrarea invitatele speciale ale serii – primele patru sortimente, din care eu am încercat Capriciossa şi Rusticana, cea din urmă dovedindu-se a fi între primele din top la sfârşitul serii. Pentru că voiam neapărat să fac o comparaţie cu o Margherita mâncată la Roma, am cerut organizatorilor ca în următoarea serie să se afle şi această “clasică”. Şi n-aveam să regret alegerea pentru că a fost cea mai bună Margherita pe care am mâncat-o în Iaşi şi foarte aproape de gustul celei din Italia. Am fost plăcut surprins să descopăr şi un alt sortiment pe care nu l-am mai întâlnit la noi, respectiv pizza cu cartofi pai, numită foarte sugestiv – Pollo e Patatine. Am mai gustat şi din Calzone Royale, o specialitate deloc potrivită pentru mine, fiind destul de dulce deasupra. Am înţeles că e posibil să fi fost de vină oţetul balsamic. În orice caz, n-aş recomanda-o celor care sunt înnebuniţi după o pizza clasică.

umami 2

La a treia serie am spus pas pentru că, pur şi simplu, gustasem deja prea mult şi prea bun. Am auzit totuşi recomandări foarte bune pentru Norma, o pizza cu vinete. Deşi nu a fost adusă joi seară, mi-ar plăcea să încerc Bufala, care are în compoziţie mozzarella de bivoliţă. Iar dacă n-am chef de pizza, aş putea să aleg din meniu paste, salate sau chiar sandwich-uri. Circulă vorba că livrările nu sunt la fel de rapide ca la alţii, însă nu poţi să afli până nu încerci, aşa că… Alo, UMAMI? A, iar dacă nu vreau să-i sun, îi găsesc pe site şi pe Facebook. S-avem poftă!

Foto 1: Alice Ciobanu; Foto 2: Andreea Holban

Posted in Diverse | Leave a comment