Fie ploaie, fie vânt, tot cu fotbalul în gând!

Sursă foto: demotix.com
Sursă foto: demotix.com

Duminică, 15 septembrie, ora 8 (dimineața, nu seara). Mă trezesc și mă uit pe geam. Ploua cu găleata, iar cine e din Iași realizează în ce fel a plouat în zilele trecute. Eu la ora 11 aveam meci, cum am spus-o în articolul anterior. Continue reading “Fie ploaie, fie vânt, tot cu fotbalul în gând!”

Advertisements

Bloggerii SE ATacă din nou pe terenul de fotbal

Moldotrans Auto, dealer-ul autorizat SEAT pe piața din Iași, dă startul în această duminică, pe 3 iunie, de la ora 14, la competiţia sportivă Cupa Bloggerilor la Fotbal. Pe teren se vor întrece 20 de bloggeri împărţiţi în patru echipe ce vor porni în cursa pentru obţinerea supremaţiei asupra balonului rotund.

Evenimentul va debuta cu un tur al showroom-ului în timpul căruia bloggerii ieşeni vor avea posibilitatea să analizeze îndeaproape mașinile SEAT, să pună întrebări specialiştilor şi să se relaxeze înainte de marea bătălie de pe terenul din Şoseaua Bucium nr. 11E.

Încă nu este cunoscută componenţa echipelor, dar pe măsură ce voi afla noutăţi, le voi împărtăşi fără ezitare. În competiţia demarată de Moldotrans Auto, bloggerii vor fi conduşi în lupta pentru trofeu şi de Bergenbier şi Naive.

Susţinătorilor, coechipierilor, dar şi adversarilor, le pot promite doar că mă voi dedica pentru fiecare minge, aşa cum fac de obicei:

Să ne vedem cu bine duminică!

van Basten pentru o zi

De fapt, pentru două ore. Sau ca să fiu şi mai exact, pentru două meciuri de 30-40 de minute. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu fotbalul şi cu istoria acestui sport, Marco van Basten e un fost atacant olandez care a evoluat între 1987 şi 1995 la echipa italiană AC Milan. Şi “de ce ar trebui să intru eu în pielea acestui personaj?” ar fi o întrebare firească în acest moment. Răspunsul e simplu: am acceptat provocarea agenţiei de turism Icar Tours de a participa la unul dintre cele 15 evenimente ce le organizează cu prilejul aniversării a 15 ani de activitate. Apropo, felicitări, la cât mai mulţi şi mai rodnici în continuare!

Anunţul l-am observat imediat cum l-a postat căpetenia Somnulescu pe site-ul ce se doreşte a reprezenta comunitatea bloggeristică ieşeană. Aveam la dispoziţie trei echipe cu nume răsunătoare din Europa: FC Barcelona, Manchester United şi AC Milan. Alegerea a fost relativ uşoară – deşi se regăseau două formaţii pe care le simpatizez încă de când am început să înţeleg fotbalul, ştiam că sunt mulţi bloggeri care iubesc şi-şi doresc (mai mult decât mine) să joace sub tricoul Barcelonei. În poarta Milanului de Bahlui mă aştepta cuminte (sau nu, dar cu siguranţă cu-o bere în mână) Somnulescu, iar după înregimentarea mea a fost o formalitate completarea echipei: m-au urmat cu speranţă-n suflet Cipoc, Sakin şi Epox.

Adversarele au şi ele loturi cât se poate de competitive. Barcelona porneşte şi la Iaşi favorită la câştigarea trofeului cu Pavel, un portar pentru care expresia “şut şi gol” e valabilă doar pentru buturile adverse, Paul, pe post de al doilea portar şi ca să nu mai rămână (la propriu) vreun colţişor prin care să se strecoare mingea, Claudiu şi Ettiene care ne vor privi de la înălţime şi, bineînţeles, “Balonul de Aur” al blogosferei ieşene, Manu. De cealaltă parte, necunoscătorii fenomenului ar putea spune că Manchester United vine cu echipa a doua şi că e o pradă uşoară. Eu spun însă că nu e de glumit niciodată cu englezii. Chiar dacă vin fără un portar de meserie, apărătorii Relansat şi Alex Negru au statistici foarte bune şi pot apărea oricând la finalizare, iar Lucicx şi Radu au principala calitate de a te surprinde când te aştepţi mai puţin (adică mai mereu). Nu mai menţionez cât de surprinzător poate fi Vasile Marin pe care nu l-am urmărit jucând niciodată până acum.

De obicei, pornesc în astfel de competiţii fără un obiectiv, însă de această dată vreau să îmi trimit unul dintre cei doi atacanţi pur sânge – Ciprian (pe care, fie vorba între noi, l-am mai ajutat o dată) şi Bogdan – într-un week-end la Pensiunea Lostriţa şi cum altfel aş putea face asta dacă nu oferindu-le nişte pase şi câteva goluri pe tavă. Sper acum să nu se ia la bătaie pe teren! Şi-mi mai propun să mă îmbrac bine de tot pentru că tare-i posibil ca pe 11 februarie, de la ora 15, în balonul de la Magic Sport Pub să nu fie grade cu plus.

Drept urmare, cine doreşte să urmărească bloggeri zgribuliţi alergând permanent, mai mult ca să nu îngheţe şi mai puţin după minge, să se echipeze corespunzător şi să-şi ia un termos cu ceai la purtător!

Există voci bune în Iaşi!

Ieri am fost la Gala Karaoke Show la Ateneu pentru că am observat câteva nume cunoscute printre concurenţi şi doream să le ascult prestaţiile, dar şi să descopăr voci ascunse ale Iaşului care merită mediatizate. Aşteptările nu mi-au fost deloc înşelate şi am adăugat listei personale de viitori solişti de succes (dacă am trăi într-o ţară respectabilă) câteva nume.

Nu o să scriu nimic despre organizare sau despre modul în care au fost acordate premiile pentru că ideea de a crea un spectacol în care pot urca pe scenă tineri puţin cunoscuţi este de invidiat şi îmi voi continua cometariile doar pe această bază.

Vocea care m-a impresionat cel mai mult prin forţa şi corectitudinea interpretării a fost cea a Andrei Hangiuc, un timbru care te duce cu gândul la interpretele  de culoare care cântă gospel şi pentru care eu cred că cel mai potrivit gen muzical pe care ar trebui să îl abordeze este jazz-ul.  Am aflat ca ea colaborează cu formaţia ieşeană The Fusion Music şi aceasta este una dintre melodiile lor:

Amir Arafat a fost vocea masculină cea mai bună, după părerea mea, reuşind să te facă să crezi ca pe scenă se află George Michael sau Michael Jackson atunci când le interpretează melodiile. Amir a făcut parte din trupa Buzz, câştigătoarea sezonului Megastar dedicat formaţiilor. Amir este cel care cântă primul:

Ingrid Iarcuczeiwicz a fost una dintre cele două concurente care au participat ieri şi au fost prezente şi la festivalul de la Mamaia din acest an. Ingrid mi s-a părut şi la această gală şi în celelalte înregistrări în care am urmărit-o indecisă asupra atitudinii cu care să abordeze melodia – ori cântă prea încet, ori ridică prea mult vocea, ajungâng chiar la un nivel la care devine iritant- Totuşi, atunci când îşi găseşte ritmul potrivit are prestaţii uimitoare.

Cea de-a doua participantă de la Mamaia, Daniela Cojocaru,  a obţinut şi un premiu la festivalul de pe malul mării şi a vrut să îşi demonstreze poate mai mult decât era cazul calităţile vocale incontestabile şi a exagerat pe alocuri cu înflorituri şi note înalte, reuşind să falseze de câteva ori.

Tudor Pletea a fost desemnat câştigătorul de aseară poate mai mult pentru isteţimea de a alege o melodie ritmată şi cu priză la public decât pentru vocea excepţională. Ca să nu fiu înţeles greşit, Tudor Pletea ar putea fi solistul oricărei formaţii din Iaşi fără nicio problemă, el fiind un timp chiar membru în trupa SoundCheck şi având studii muzicale la Conservator. Aceste lucruri nu pot fi puse la îndoială, dar pot să afirm fără niciun fel de dubiu ca ieri au existat voci mai bune. Aceleaşi menţiuni pot fi făcute şi pentru Dragoş Anghel care, în opinia mea, e un excelent backing vocalist.

De asemenea, lucrând şi studiind mai mult se pot perfecţiona şi  Mădălina Darabană (solistă în formaţia Descântec), Mădălina Amicşulesei, Roxana Buhuşi sau Florina Dăscălescu. Ceilalţi participanţi nu s-au ridicat peste nivelul unei reprezentaţii de karaoke în cadru amical.

Îi susţin pe cei care au demonstrat că pot cânta şi aştept ca în eventualitatea în care omit un concert de-al lor care merită promovat să anunţe evenimentul pe AltIaşi.ro.