Femeia care poate decide câştigătorul Turului Franţei

Ediţia a 98-a a început cât se poate de prost atât pentru mine (respectiv Euskaltel şi, implicit, Samuel Sanchez), cât şi pentru Alberto Contador. Au pierdut un minut şi 20 de secunde într-o primă etapă care nu era deloc dificilă şi care presupunea sosirea în pluton compact. O persoană de sex feminin cu tricou galben n-a fost însă de acord cu acest lucru şi a provocat un accident cu nouă kilometri înainte de final, ce a avut ca rezultate căzături şi întârzieri pentru mai mult de jumătate de pluton.

Drept urmare, noul favorit la câştigarea turului devine luxemburghezul Andy Schleck care a fost mai norocos şi se afla în faţă. N-o să fiu misogin sau rău-intenţionat să spun că femeile nu au ce căuta pe traseul unei curse de ciclism, însă neatenţia şi lipsa de respect pentru competiţie a unui număr destul de mare dintre cei care iau parte la cursele de ciclism au ajuns la un nivel cel puţin deranjant. În analiza făcută înainte de start, am menţionat că Alberto Contador poate câştiga lejer “în mod normal” pentru că acest accident este departe de normalitatea unei curse liniştite.

Eu îl văd în continuare pe spaniol capabil să recupereze diferenţa care după contratimpul pe echipe de ieri a ajuns la un minut şi 38 de secunde faţă de Andy şi o să mă justific chiar cu o declaraţie făcută de Contador – “Turul se pierde în fiecare zi, dar se câştigă pe munte”. Problema care intervine acum este alta: lupta lui Contador nu se mai dă doar cu Schleck, ci şi cu toţi ceilalţi care au avans faţă de el şi care pot prinde zile mai bune decât ciclistul de la Leopard Trek şi mă refer aici, în principal, la Evans, Wiggins, careul de la Radioshack, Gesink sau van den Broeck, rutieri buni şi la contratimp individual.

Astăzi pare a fi o etapă liniştită pentru sprinteri, dar să nu uităm că avem spectatori. Cu 50 de kilometri înainte de final va putea interveni şi vântul pentru că se ajunge pe coastă, dar favorit fără discuţie pentru victorie este Mark Cavendish. Pentru următoarele locuri îi voi sări pe Farrar sau Petacchi şi voi miza pe Ben Swift de la Sky şi Denis Galimzyanov de la Katusha.

10 thoughts on “Femeia care poate decide câştigătorul Turului Franţei”

  1. Putea la fel de bine să fi fost un nene, nu o tanti. Asta nu are relevanţă. Prostia, neatenţia, inconştienţa nu fac discriminare sexuală.

    Soluţia: cât câştigă rutierul care termină turul pe primul loc? În jur de jumătate de milion de euro, din câte îmi amintesc. Eu propun o amendă pentru acea tanti care a dezechilibrat plutonul, amendă care să fie cel puţin egală cu valoarea premiului pentru locul 1; aş prefera totuşi ca amenda să fie chiar ceva mai mare, pentru că un titlu pierdut nu înseamnă doar bani, e vorba şi de o performanţă ratată.

    Like

  2. Vezi tu că aici e discuţia: nu există o lege sau o regulă care să interzică sau să amendeze oamenii necivilizaţi, interesaţi mai degrabă de-o poză cu nişte băieţi care merg pe bicicletă că aşa e “trendy” luna asta prin Franţa decât să se bucure de la o distanţă acceptabilă de un eveniment.

    Like

  3. Nici o problemă. A picat numai bine incidentul, se poate iniţia o astfel de măsură. Dar nu cred că e nevoie de o lege, e suficient ca un rutier sau cineva din stafful lui să dea acea persoană în judecată.

    Like

  4. Eu pariez pe Cadel Evans si ma bucur enorm ca acea tanti a reusit sa ii aduca un avantaj 🙂 In sfarsit Acadelul meu are si el o sansa 😀

    Like

  5. Legat de Cadel… nu cumva tanti aia care a dărâmat plutonul era soţia lui? Avea obiceiul să urmeze caravana turului pe tot traseul şi să pună poze pe twitter. O fi încercat să obţină o poză faină dintr-un unghhi periculos.

    Like

Hai să discutăm. Postează un comentariu: