Un an muzical cu AltIaşi.ro

Post sponsorizat de Ducu c-o bere, două, trei…

Fost-am joi seară ca tot membrul AltIaşi.ro în Mojo la tăierea moţului site-ului care tocmai a împlinit un anişor. Cam dezorganizată toată treaba la început din cauză de mese împrăştiate, aşa că am propus Marelui Şef de Trib să cucerim  reduta feminină a echipei şi să devenim compacţi. Am ciocnit şi eu cu cine mai avea câte ceva prin pahare (nu, Simona, stai liniştită, nu fac referire la tine!) şi am aşteptat “în spirit pur românesc” să-nceapă recitalul celor de la Descântec, adică vreo oră. Da’ fu bine pân’ la urmă, cântare reuşită, lume mulţumită şi plăcut impresionată. Eu mai cer scuze încă o dată Liviei şi Oanei că, na, aşa ne-am putut şi noi aşeza şi am fost nevoit să stau cu spatele, Denisei că nu i-am reţinut parola de logare pe site, Simonei că nu i-am umplut paharul de vin, celorlalţi membri că n-am discutat mai mult şi cât mi-aş fi dorit şi celor de la Descântec că-mi place prea tare Andrii Popa. Însă totul e bine când se termină cu mine şi haiDucu cântând.

După finalul recitalului, aşa cum se cade, seara abia a început – ne-am reorientat repede şi am purtat discuţii interesante, mai ales pentru ora în cauză cu @HaiPa, @vladgidea,  @negru şi @manolesilviu. Cu ocazia asta, mi-am luat şi o amintire – o sticlă de bere cu abţibild HaiPa.

Pentru mine, a fost un an cu foarte multă muzică, concerte, oameni talentaţi şi îmi pare bine că am avut şansa să fac parte din proiect. Şi-mi pare rău că nu a putut ajunge Alex Ilie.

Prietenie…?

Suntem înconjuraţi în fiecare moment de oameni care sunt, au fost sau pot să ne devină prieteni. Toată lumea consideră că are macar un singur prieten şi eu mi-am propus să fac o listă cu ce înseamnă pentru mine un prieten.

Îmi eşti prieten când :

1. Mă încurajezi să îţi spun adevărul chiar dacă îmi este greu să fac asta.

2. Mă ajuţi să recunosc când îmi este frică şi mă faci să trec peste ea.

3. Mă laşi să plâng când sunt tristă.

4. Mă asculţi şi o faci fară să mă faci să mă simt ca şi cum aş fi în faţa unei comisii.

5. Mă ajuţi să mă vindec când sunt rănită.

6. Mă înveţi lucruri noi şi nu te uiţi de sus la mine când nu ştiu ceva.

7. Îmi spui adevărul când asta mă ajută şi nu mi-l spui când nu îmi foloseşte la nimic.

8. Mă laşi să îţi povestesc câte în lună şi stele fără să te plictiseşti.

9. Ai răbdare cu mine şi nu pleci niciodată de lângă mine când nu pot să ţin pasul cu tine fără să ţi se pară că sunt ciudată.

10. Mă laşi să mă port ca un copil răsfăţat chiar dacă ţie nu iţi place asta.

11. Îmi arăţi că regreţi că m-ai jignit şi mă laşi şi pe mine să regret dacă te-am jignit.

12. Încerci să faci tot ce poţi ca să mă protejezi de monştrii din dulap sau de sub pat.

13. Îmi faci mici surprize şi iţi place când mă bucur ca un copil mic.

14. Îmi arăţi prin zâmbetul tău că pot să mă simt în largul meu şi în siguranţă când sunt cu tine.

15. Mă laşi singură când sunt nervoasă şi nu te superi că te-am ignorat.

Da, imi eşti prieten. Şi am enormă nevoie de tine.

by Sorina

Mulţumesc, Andrei Pavel!

Andrei Pavel

N-am prins vremurile de glorie ale lui Ilie Năstase sau Ion Ţiriac (da, a fost jucător de tenis!) când câştigau turnee de Mare Şlem şi făceau partide de neuitat în Cupa Davis. Am ratat perioada glumelor de pe terenul de zgură, rachetelor din lemn şi ale meciurilor în alb-negru. Dar am descoperit plăcerea de a urmări mingiuţa verde în drumul ei de la dreapta spre stânga şi retur, de a nota punctele de 15, 30 sau 40, de a număra game-urile şi seturile…

Am văzut un român care este un adversar de temut pentru oricare alt jucător din circuitul ATP, un român care transpira aruncându-şi rivalii dintr-o parte în cealaltă a terenului şi pe care îi păcălea elegant cu o scurtă la fileu, un român care şi-a ţinut ţara de unul singur în Grupa Mondială a Cupei Davis ani de-a rândul, un român de al cărui forehand se ferea chiar şi Federer, un român care scotea din mănuşă reveruri implacabile, un român dedicat tenisului. Mulţumesc, Andrei Pavel!

Andrei Pavel s-a retras din activitatea de tenisman când mulţi dintre noi dormeam, în această dimineaţă, după câteva mingi schimbate cu un tânăr de perspectivă cu 13 ani mai tânăr, întâmplător cap de serie numărul 4 la Open-ul australian din acest an, Andy Murray. Dar Andrei Pavel nu este cu nimic mai prejos decăt Ilie Năstase sau Ion Ţiriac. O să îmi amintesc întotdeauna sfertul de finală de la Rolland Garros împotriva lui Juan Carlos Ferrero. Spaniolul conducea cu 2-1 la seturi. În setul 4, la scorul de 5-5, a ănceput să plouă. Aşa a fost să fie. Continuarea meciului a fost programată pentru următoarea zi. Andrei a urcat în maşină şi a plecat spre Stuttgart, acolo unde soţia lui a născut o fetiţă. A pierdut şi setul 4, dar nu a mai contat… a fost un meci mare!

Zilele Marketerului pe ultima sută de metri

După AltIaşi.ro, care merge foarte bine, iată că se apropie de start un al doilea proiect în care sunt implicat împreună cu asdMARK (Asociaţia Studenţilor din Domeniul Marketing) şi anume (auziţi tobele, nu-i aşa?): Zilele Marketerului 2008.  Aşadar, asociaţia ce reprezintă o singură specializare organizează un eveniment special pentru o singură specializare. E un proiect pe care vreau să îl ducem cu bine la o finalitate şi să îi asigurăm în acest fel continuitatea şi pentru anii următori.

Dacă vreţi să aflaţi mai multe, puteţi accesa site-ul dedicat evenimentului, iar dacă sunteţi în anul I la FEAA sau în anul II sau III la specializarea Marketing, evident – tot la FEAA,  vă invit să participaţi între 3 şi 5 decembrie pentru că astfel de evenimente sunt rare în provincie şi cu atât mai puţine în Iaşi. E o şansă pentru a descoperi practica dincolo de cursurile predate.

De asemenea, dacă vreţi să promovaţi evenimentul, găsiţi câteva bannere în secţiunea Susţine a site-ului.

În concluzie: Ia Atitudine, Socializează, fii Diferit, reMARK-te!

În sfârşit, altfel

Încă de ieri poate fi accesat AltIaşi.ro, un proiect pe placul meu, un proiect care permite să fii altfel. Mi-a plăcut încă din august când am aflat despre el şi nu am ezitat să mă implic. Idei excelente pentru un oraş care e în umbră când vine vorba de calitate. Lucrul acesta încearcă şi am convingerea că va reuşi să îl remedieze acest proiect. AltIaşi.ro reprezintă zona în care vei descoperi articole, interviuri cu oameni importanţi şi evenimente din cadrul următoarelor domenii: Teatru, Film, Carte, Muzică şi Expoziţie, precum şi informaţii interesante despre O Persoană şi O Clădire.

Să nu se aştepte nimeni să găsească toate evenimentele care se desfăşoară în oraş – de asta se ocupă deja alţii. Pe AltIaşi.ro veţi afla lucruri inedite despre evenimentele care merită într-adevăr promovate şi despre care auziţi şi citiţi mai puţine prin alte locuri. Am descoperit nişte oameni cu pasiuni pentru acest oraş şi care vor să schimbe o imagine gri.

Eu mă ocup, alături de Sergiu Bălăeş, de partea de muzică – concerte, interviuri cu formaţii ieşene. Primul meu articol este despre Silent Strike:

“Sentimentele nu au nevoie de cuvinte. Vazul si auzul sunt mai importante intr-o lume in care se spun mult prea multe lucruri fara sens. Silent Strike te face sa ai o stare inainte de a avea un gand sau un cuvant de spus, te pune sa asculti cu ochii inchisi si sa vezi dincolo de o realitate impusa.” (poţi citi tot articolul aici)

E obligatoriu să fim altfel!

Noutăţi

1. Mi-am expus şi eu părerile despre specializarea Marketing a FEAA pe alegeFacultatea.ro. Daca sunteti interesati, o gasiti aici.

2. Astăzi, de la ora 20.00, în parcarea Mall-ului va avea loc un concert susţinut de membrii trupei Phoenix. Concertul deschide “Zilele studentului iesean”, un festival ce se va incheia pe 23 mai.

3. De asemenea, dacă sunteţi fani ai muzicii latino, de la ora 18.00, la etajul I al Iulius Mall, Analia Selis isi lanseaza cel de-al III-lea album, “Suenos-Vise”.

4. Japonezii nu încetează să impresioneze. Detalii aici.

Vorbit în public

Pentru mulţi e foarte greu, deşi majoritatea ne dorim să fim plăcuţi de cât mai mulţi din jurul nostru. Nu e singura contradicţie umană pe care am observat-o, dar e cea despre care vreau să scriu astăzi. A vorbi în faţa unui auditoriu cere pregătire, nu curaj… pentru că degeaba ai tupeu dacă nu ai ce să spui. Dacă ştii ce să spui, e absurd să afirmi că eşti emoţionat… emoţionat din ce cauză? că nu vei spune aceleaşi cuvinte pe care le-ai memorat anterior? Aceasta este o primă greşeală: discursul nu trebuie să fie o înşiruire de cuvinte de moment, discursul trebuie să însemne idei principale exprimate într-un mod original în momentul prezentării.

Ce fac eu bine când vorbesc în public:

  • n-am un text predefinit, ceea ce îmi permite să improvizez;
  • am în minte permanent ideile principale pe care vreau să le exprim, ceea ce mă ajută să nu mă pierd în cazul în care publicul mă pune la încercare;
  • nu mă concentrez pe a-mi controla mişcările pentru că ar fi clar un focus pe altceva decât ceea ce am de spus;
  • zâmbesc pentru că ştiu că m-am pregătit foarte bine şi sunt mulţumit;
  • cunosc toate întrebările care îmi pot fi puse şi am răspunsul deja pregătit (eventual las anumite lămuriri pentru aceste eventuale întrebări), lucru care mă face să fiu sigur pe mine.

Ce nu fac bine când vorbesc în public:

  • nu reuşesc (încă) să îmi îndrept privirea asupra tuturor celor din faţa mea – există un grup de persoane cărora mă adresez – e probabil şi din cauza faptului că vreau să fie totul clar şi explic celor pe care îi cunosc mai bine din auditoriu sau care îmi plac mie mai mult;
  • caut deseori un suport vizual care să mă ajute – o planşă, imaginile proiectate, privirea unui coleg de prezentare – nu e bine pentru că dau senzaţia că vorbesc singur;
  • am momente în care vreau să spun cât mai multe şi ştiu că sunt presat de timp şi nu iese tocmai bine, poate şi din cauza faptului că nu îmi fixez foarte repede lucrul prioritar care ar trebui spus.

Tu ce crezi despre vorbitul în public? E important să reuşeşti să faci o prezentare cât mai bună?

De ce iubeşte Dragoş femeile…

Într-un sfârşit, reuşesc să revin în această lume a celor care mă acceptă şi să răspund provocării. Recunosc că îmi va fi aproape imposibil să dau un răspuns pe măsura celor feminine pentru că e de înţeles că bărbaţii sunt mai schematizaţi şi mai puţin pricepuţi în a-şi expune gândurile, mai ales când vine vorba de femei.

Eu iubesc femeile pentru că ne ia o viaţă să aflăm cum gândesc şi când reuşim să ne dăm seama de câte ceva oricum e prea târziu… dar ele ne acceptă. Le iubesc pentru că anticipează că suntem în dificultate şi zâmbesc jucăuş ca să ne fâstâcească şi mai tare… Le iubesc că sunt mai frumoase dimineaţa când se trezesc decât seara machiate, le iubesc că îţi aduc micul dejun chiar dacă nu le spui că ţi-e foame, le iubesc pentru că te lasă să te uiţi singur la film, ele adormind pe umărul tău, chiar dacă “era filmul lor preferat”.

Eu iubesc femeile pentru că îţi spun tot timpul să fii atent la trafic şi îţi dau lecţii de condus chiar dacă e clar că aceste cunoştinţe sunt în favoarea ta, le iubesc pentru că reuşesc să te convingă că orice-ai spune tu e greşit şi varianta lor e cea mai bună, le iubesc pentru că aleg banca din parc cel mai puţin vizibilă trecătorilor, banca ce are un minunat copac alături şi lalele în faţă, le iubesc pentru că sunt lângă tine când totul merge prost.

Eu iubesc femeile când au nevoie de explicaţii despre tot ce facem în casă (reparăm tv-ul, punem o yală, strângem piuliţa la instalaţie), le iubesc că trebuie să ştie totul (la urma urmei, o să ne aducă aminte de ceva la un moment dat), le iubesc pentru că se bucură când primesc flori, bomboane şi pupici, le iubesc că te sărută când le duci la teatru sau la film, le iubesc că miros atât de bine tot timpul.

Eu iubesc femeile pentru că dincolo de toţi şi toate, există câte o singură femeie care ştie mai mult decât ştiu bărbaţii despre ei, care îţi face drumul în viaţă mai simplu, mai surprinzător, mai altfel decât te-ai aştepta să fie, care ştiu când să îţi spună “TE IUBESC!”.

DA, le iubesc!

De ce iubim bărbaţii?

Cu leapşa preluată de aici , enumăr şi eu, la rându-mi, câteva motive pentru care iubesc bărbaţii :

Ştiu că nu aş putea trăi fără ei, totul ar fi monoton şi gri, ei sunt cei care dau culoare vieţii şi cred că tocmai de asta îi iubesc!

Îi iubesc pentru că întotdeauna mă fac să zâmbesc cu felul lor zăpăcit de a rezolva lucrurile…îi iubesc pentru că pot să discut cu ei orice, indiferent de moment…îi iubesc pentru că ştiu să mă facă să râd, chiar dacă sunt mofturoasă…îi iubesc pentru că sunt lăudăroşi, chiar dacă nu recunosc asta…îi iubesc pentru că adoră să fie alintaţi, chiar dacă vor să pară duri…îi iubesc pentru că se pricep de minune să strice lucrurile şi se supară dacă le aminteşti asta…

Îi iubesc pentru că mănâncă îngheţată de vanilie, chiar dacă adoră ciocolata, doar de dragul meu…îi iubesc pentru că se emoţionează dacă le zici că sunt frumoşi şi încep să se fâstâcească…îi iubesc pentru că niciodată nu ştiu ce să cumpere cadou…îi iubesc pentru că ştiu să facă ziua noastră specială, chiar dacă au uitat de ea…îi iubesc pentru că zâmbetul lor e molipsitor…îi iubesc pentru că au mereu ultimul cuvânt de spus…îi iubesc pentru că reusesc să fie foarte calmi, chiar dacă le este greu să facă asta…

Îi iubesc pentru că urăsc să ne aibă în preajmă când se uită la meci dar, cu toate astea, ne răspund mereu când intrebăm “cine joacă?” / “dar ăstia cine sunt?” / “de ce a fluierat arbitru?” şi dacă au chef, la pauză îţi spun şi istoria echipei favorite…îi iubesc pentru că acceptă să meargă la cumpărături cu noi, chiar dacă uneori e un chin…îi iubesc pentru că au răbdare când ne machiem/îmbrăcăm/ne uităm de zeci de ori în oglindă, întrebând mereu “arăt bine?“…îi iubesc pentru că ştiu să facă surprize…îi iubesc pentru că ne “acuză” că suntem dolofane când defapt adoră asta…îi iubesc pentru că şi-au făcut o pasiune din a ne chinui pe noi, femeile…îi iubesc pentru că îşi doresc să mănânce tort de frişcă cu căpşuni în mijlocul iernii…

Îi iubesc pentru că imi şterg lacrima de pe obraz şi mă îmbrăţişeaza străns când sunt supărată…îi iubesc pentru că ne apară…îi iubesc pentru că mă simt în siguranţă lângă ei…îi iubesc pentru că întotdeauna trebuie să comenteze când au ceva de facut….îi iubesc pentru că şi ei mă iubesc…îi iubesc pentru că e rău cu ei dar mai rău fara ei 🙂 .

Şi lista poate continua la nesfarşit…pentru că sunt mii şi mii de motive pentru care îi iubesc.

Îi provoc pe bărbaţi să ne spună de ce iubesc femeile 😛 !

Open Mind

Iată că m-am întors din Bucureşti, de la Olimpiade mai fericit, deşi campania noastră nu a fost printre cele mai bune şi nu am trecut în finală. La urma urmei, când porneşti pe un drum trebuie să fii conştient că există două variante: să câştigi sau să pierzi. Teoretic, am pierdut, practic însă, am câştigat!

Ce am câştigat? Ei bine, 12 minute de discuţie cu Răzvan Mătăsel, Răzvan Căpănescu şi Marius Negrea în care am aflat ce scârţâia la propunerea noastră, ce a fost bine şi mi-am dat seama ce trebuie făcut în viitor ca să fie foarte bine; de asemenea, un team-building foarte reuşit… 12 ore dus-întors pe tren în care am discutat, am râs şi am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre noi; şi bonus – o plimbare prin Herăstrău, discuţii la o terasă, slalom printre maşini traversând spre Arcul de Trimf şi un drum spre Gară alături de echipele ADvisor şi P.I.M.P. My Ad, pe care le felicit încă odată pentru calificare.

Şi acum, să detaliez puţin: Bucureştiul nu s-a arătat prea prietenos cu noi la debarcarea de duminică la ora 11 – am fost întâmpinaţi cu o ploaie ce nu încetat decât a doua zi (între noi fie vorba, mă aşteptam la o primire mai frumoasă, mai ales că mă aflam pentru prima oară în capitală), totul era mult mai întins decât eram eu obişnuit în Iaşi, reclamele tăbărau asupra ta la fiecare pas, iar câte-un pub îţi făcea mai mereu cu ochiul. Duminica a trecut şi a venit ziua mult aşteptată a prezentării. Ploaia s-a oprit, semn că d-l B a vrut să îşi mai dreagă imaginea în ochii noştri. Am ajuns după ceva timp la locul stabilit, eu şi Răzvan, fetele erau încă pe drum. Am salutat pe cei prezenţi, am discutat cu cei pe care îi cunoşteam deja şi m-am aşezat aşteptând restul echipajului. Timpul trecea, momentul prezentării noastre se apropia, iar fetele erau blocate în trafic. Nasol moment! Mi-am zis totuşi că am muncit prea mult ca să nu ajungem să prezentăm rezolvarea noastră, iar discuţiile cu organizatorii mă făceau să devin din ce în ce mai nervos (“Ştiţi ce se întamplă dacă nu sunteţi toţi la timp, nu?”). În fine, Bucureştiul s-a arătat mai prietenos şi de data aceasta, fetele au ajuns cu puţin timp înainte să intrăm.

Cei trei erau foarte degajaţi, ceea ce a făcut să ne destindem şi noi, am prezentat foarte liber, fără cuvinte savante ceea ce am avut de prezentat, am primit completări sau indicaţii unde a fost cazul şi am ieşit destul de conştienţi că se putea mult mai bine, că nu vom merge mai departe, dar că ştim ce trebuie făcut la anul şi că sigur vom merge în finală.

Am făcut apoi juxtapunerea cu ADvisor pe care îi cunoşteam, fiind colegii noştri din Iaşi, şi cu “peştisorii” din Cluj. A fost o după-amiază excelentă: am discutat despre noi, despre campanii, despre oraşe, despre planuri de viitor, am spus bancuri şi am făcut tot ce ne-a trecut prin cap. Au apărut şi cei de la Praf de Puşcă pentru căteva minute. Sincer, mi-a părut rău că trebuia să prindem un tren şi nu am putut sta mai mult pentru că niciunul dintre noi nu ne plictisiserăm. Mi-am scris adresa de mail de vreo 5-6 ori ca să fie toată lumea mulţumită şi să putem ţine legătura şi aş fi scris-o pentru fiecare dintre cei care se aflau la masă pentru că era o plăcere.

Abia aştept să îi văd şi la Conferinţe! Mult succes! Iar la anul să avem idei înmiit mai bune!

Iată şi câteva poze:

Echipa ArdeIaşu’, de la stânga la dreapta: Dragoş, Ioana, Ana-Maria, Andreea şi Răzvan

ADvisor, ArdeIaşu’ şi P.I.M.P. My Ad

În parcul Herăstrău

Salutări până la o nouă întâlnire! 🙂