UMAMI, gustul care se discută

logoUmami este unul dintre cele cinci gusturi de bază, alături de dulce, sărat, acru şi amar. Se spune că e un gust destul de persistent şi dificil de descris. Dacă nu aţi aflat încă de existenţa sa, nu trebuie să vă faceţi griji foarte mari pentru că a fost descoperit abia în 1908 de un profesor japonez. Joi seară am întâlnit însă un grup de persoane care nu numai că ştiu ce reprezintă umami, dar chiar au creat o firmă de livrări la domiciliu cu acest nume. Am avut plăcerea să iau parte în Arte Cafe la o degustare a câtorva dintre sortimentele de pizza pe care UMAMI le propune pentru gurmanzii ieşeni.

UMAMI s-a născut în luna aprilie a acestui an la dorinţa unor devoratori de pizza de a crea produse pe placul lor, cu ingrediente aduse chiar din Italia şi după reţete clasice napoletane. Ca la mami acasă. În timp ce specialităţile de pizza erau proaspăt scoase din cuptorul cu lemne şi se îndreptau spre destinaţia finală (nu atât Arte Cafe, cât burţile noastre), am fost invitaţi să gustăm din ingredientele folosite pentru prepararea acestora în starea lor naturală. Eu am decis să am răbdare în etapa asta şi am ales doar câteva fructe de mare, parmezan, mozzarella şi puţin prosciuto, toate foarte bune.

umami 1

Câteva clipe mai târziu, şi-au făcut intrarea invitatele speciale ale serii – primele patru sortimente, din care eu am încercat Capriciossa şi Rusticana, cea din urmă dovedindu-se a fi între primele din top la sfârşitul serii. Pentru că voiam neapărat să fac o comparaţie cu o Margherita mâncată la Roma, am cerut organizatorilor ca în următoarea serie să se afle şi această “clasică”. Şi n-aveam să regret alegerea pentru că a fost cea mai bună Margherita pe care am mâncat-o în Iaşi şi foarte aproape de gustul celei din Italia. Am fost plăcut surprins să descopăr şi un alt sortiment pe care nu l-am mai întâlnit la noi, respectiv pizza cu cartofi pai, numită foarte sugestiv – Pollo e Patatine. Am mai gustat şi din Calzone Royale, o specialitate deloc potrivită pentru mine, fiind destul de dulce deasupra. Am înţeles că e posibil să fi fost de vină oţetul balsamic. În orice caz, n-aş recomanda-o celor care sunt înnebuniţi după o pizza clasică.

umami 2

La a treia serie am spus pas pentru că, pur şi simplu, gustasem deja prea mult şi prea bun. Am auzit totuşi recomandări foarte bune pentru Norma, o pizza cu vinete. Deşi nu a fost adusă joi seară, mi-ar plăcea să încerc Bufala, care are în compoziţie mozzarella de bivoliţă. Iar dacă n-am chef de pizza, aş putea să aleg din meniu paste, salate sau chiar sandwich-uri. Circulă vorba că livrările nu sunt la fel de rapide ca la alţii, însă nu poţi să afli până nu încerci, aşa că… Alo, UMAMI? A, iar dacă nu vreau să-i sun, îi găsesc pe site şi pe Facebook. S-avem poftă!

Foto 1: Alice Ciobanu; Foto 2: Andreea Holban

Advertisements

Hai să discutăm. Postează un comentariu:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s