Vânătorii de comori

La prima ediţie a Blog Olympics spuneam că bloggerii ieşeni sunt antrenaţi pentru Jocurile Olimpice de la Londra. A trecut un an de atunci, iar Olimpiada dedicată bloggerilor a ajuns deja la a treia ediţie. Va să zică, organizatorii de la ÎnOraş.ro s-au ţinut de promisiunea de a face din acest eveniment o tradiţie şi merită toate laudele. După fotbal, baschet, tir cu arcul sau tenis de masă, iată că a venit momentul ca la Blog Olympics 3 să căutăm comori. Goana după premii va avea loc sâmbătă, 7 iulie, de la ora 10.30, în cadrul ansamblului Palas.

Fac parte din echipa de vânători a lui Răzvan, alături de alţi trăgători pricepuţi – Alex, Iulia şi Daniel. Şi pentru că nu avem foarte multe detalii asupra probelor cu care ne vom confrunta de-a lungul competiţiei şi mintea mea a intrat deja pe modul de căutare de indicii, am încercat să desluşesc traseul pe baza imaginilor din afiş. E clar că vom începe cu primirea unor prime informaţii care să ne ghideze spre următoarele locaţii, vom vorbi la telefon, vom face poze, vom intra prin restaurante/Food Court unde s-ar putea să interacţionăm cu vreun chelner/barman, ne vom urca pe biciclete, vom citi cărţi, vom avea parte şi de probe sportive ce vor implica mingile de fotbal şi baschet şi ne vom da cu skateboard-ul spre linia de sosire. Astea sunt doar presupunerile mele, ce va fi cu adevărat vom afla abia sâmbătă la faţa locului.

Distracţia va continua şi după încheierea aventurii de la Palas cu o petrecere în aer liber la Complexul de Agrement “Colţ de Rai” din Popricani.

Ne vedem cu puştile încărcate la Blog Olympics 3!

Advertisements

Hai să discutăm. Postează un comentariu:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s