De ce există SportînIaşi.ro?

Este o întrebare la care, probabil, ar fi trebuit să răspund încă din februarie, atunci când m-am hotărât să lansez oficial sportiniasi.ro. Poate dacă aş fi făcut-o n-ar mai fi apărut această dilemă a meşterului relansat care, deşi îndreptăţită, nu cred că se adresează cui trebuie.

Bun, să ne înţelegem din start că acest site a fost conceput doar din pasiune şi din dorinţa expresă de a-mi demonstra în primul rând mie faptul că se poate face presă sportivă pornind de la zero şi în ceea ce priveşte experienţa, dar mai ales în ceea ce priveşte relaţiile cu oamenii implicaţi în viaţa sportivă ieşeană. Acestea fiind zise, nu contest cererea celui care a început să mă viziteze undeva prin iunie, însă aceste pretenţii de profesionalism nu ştiu dacă ar trebui cerute unui blog de studenţi aflaţi în vacanţă, ci mai degrabă unor site-uri finanţate şi, mai ales, acelora care au obligaţia morală de a fi updatate la timp. Lucru care se întâmplă rareori.

Nu e nici pe departe o scuză şi recunosc că am pornit la drum cu ideea de a crea un site cu informaţii în timp real despre ce se întâmplă pe plan sportiv în Iaşi. Mi-am dat un termen de patru luni în care am observat ce se poate şi ce nu se poate realiza la acest nivel şi pot să spun că nu mi-am atins scopul propus. Mi-am dat seama că sporturile care nu sunt mediatizate suficient de bine îşi merită soarta pentru că nu e neapărat vina jurnaliştilor, ci mai degrabă a celor din cadrul cluburilor care nu ştiu să se lase ajutaţi şi care, pur şi simplu, doresc să rămână în umbră neoferind informaţii celor care vor să le scrie. Exemplele sunt nenumărate – Clubul Sportiv Municipal Iaşi, Asociaţia Judeţeană de Tir Iaşi, Asociaţia Judeţeană de Judo Iaşi, Clubul Sportiv Şcolar Unirea Iaşi, Asociaţia Judeţeană de Şah Iaşi şi lista poate continua.

De asemenea, există şi oameni dedicaţi şi pe care am avut privilegiul să îi cunosc şi care m-au ajutat enorm în demersul meu de a oferi informaţii despre sportul ieşean. Voi începe cu domnul Dan Teodorescu, ofiţerul de presă al Clubului Sportiv CFR Iaşi, cel care a avut încredere în proiect încă de la bun început, a contribuit la conţinutul site-ului şi ne-a întrodus în lumea presei sportive din Iaşi. De asemenea, foarte deschişi au fost cei din conducerea echipei de volei feminin Penicilina Iaşi, antrenorii echipelor de baschet masculin şi feminin, antrenorul Costel Schender de la echipa de handbal masculin, antrenorul Adrian Kereszy de la formaţia a doua de fotbal a Politehnicii Iaşi sau profesorii de la Liceul cu Program Sportiv de la secţia de atletism.

Am descoperit presa sportivă ieşeană la un nivel mediocru, slăbită, învechită. O situaţie în care majoritatea preferă să copieze comunicate de presă sau ştirile scrise de altcineva şi să îşi treacă ulterior propria semnătură, o presă cu prea puţine editoriale, iar cele existente slab documentate, o presă sportivă care se târâie aşa cum o face şi sportul de performanţă. Nu am aflat încă dacă e vina jurnaliştilor sau a şefilor acestora, însă situaţia nu e deloc roz. Desigur, sunt şi oameni care fac ceea ce se presupune că ar fi nevoit să facă un jurnalist sportiv – merg la competiţii, se interesează, scriu propriile editoriale şi aici i-aş menţiona pe Lucian Minuţ, Dragoş Gaspar, Liviu Suceveanu sau Ovidiu Minea. Nu i-aş recomada ca modele pentru studenţi, însă sunt peste tot ceea ce există în rest.

Astfel, dacă cineva crede că poate face mai mult decât mine cu proiectul SportînIaşi.ro, îl aştept cu drag să mă contacteze. De asemenea, dacă sunt ieşeni pasionaţi de sport care vor să scrie pe site, îi voi primi cu braţele deschise. Până una-alta, în această lună, voi încerca o altfel de abordare a ştirilor, în limita timpului disponibil, comentând mai mult şi propriile ştiri, dar şi articolele interesante din presa locală.

În rest, s-auzim de bine!

Advertisements

10 thoughts on “De ce există SportînIaşi.ro?”

  1. nu imi place cuvantul mester, mai ales cand este folosit intr-un asemenea context :). te-as fi ajutat cu placere, numai ca eu sunt vasluian, asa ca … 🙂 p.s: respectiva scribaleala nu era un atac la adresa site-ului sportiniasi, ci mai degraba o sageata aruncata spre vasluienii care se ocupa de nenorocirea aia de site, http://www.vasluifc.ro, pe care ei il numesc “oficial”.

    Like

    1. Nu am spus nici un moment că nu mă aştept sau nu vreau să fie critici, ci doar că asta mi s-a părut nefondată şi am simţit că e nevoie şi de câteva lămuriri suplimentare.

      Like

  2. dragos, eu poate ca nu am inteles nimic, dar tu de ce te comporti ca un nimic si imi stergi mesajele? hai ca deja nu mai vad rostul discutiei. comunisti peste tot, nene.

    Like

  3. Super tare ideea ta. Nici nu stiam ca exista sit-ul pana nu am intrat aici. Poate trebuia sa investesti putin mai mult in marketing. De asta as vrea sa te ajut si sa il promovez la mine. Da-mi un semn daca esti de acord.

    Like

Hai să discutăm. Postează un comentariu:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s