De ce iubeşte Dragoş femeile…

Într-un sfârşit, reuşesc să revin în această lume a celor care mă acceptă şi să răspund provocării. Recunosc că îmi va fi aproape imposibil să dau un răspuns pe măsura celor feminine pentru că e de înţeles că bărbaţii sunt mai schematizaţi şi mai puţin pricepuţi în a-şi expune gândurile, mai ales când vine vorba de femei.

Eu iubesc femeile pentru că ne ia o viaţă să aflăm cum gândesc şi când reuşim să ne dăm seama de câte ceva oricum e prea târziu… dar ele ne acceptă. Le iubesc pentru că anticipează că suntem în dificultate şi zâmbesc jucăuş ca să ne fâstâcească şi mai tare… Le iubesc că sunt mai frumoase dimineaţa când se trezesc decât seara machiate, le iubesc că îţi aduc micul dejun chiar dacă nu le spui că ţi-e foame, le iubesc pentru că te lasă să te uiţi singur la film, ele adormind pe umărul tău, chiar dacă “era filmul lor preferat”.

Eu iubesc femeile pentru că îţi spun tot timpul să fii atent la trafic şi îţi dau lecţii de condus chiar dacă e clar că aceste cunoştinţe sunt în favoarea ta, le iubesc pentru că reuşesc să te convingă că orice-ai spune tu e greşit şi varianta lor e cea mai bună, le iubesc pentru că aleg banca din parc cel mai puţin vizibilă trecătorilor, banca ce are un minunat copac alături şi lalele în faţă, le iubesc pentru că sunt lângă tine când totul merge prost.

Eu iubesc femeile când au nevoie de explicaţii despre tot ce facem în casă (reparăm tv-ul, punem o yală, strângem piuliţa la instalaţie), le iubesc că trebuie să ştie totul (la urma urmei, o să ne aducă aminte de ceva la un moment dat), le iubesc pentru că se bucură când primesc flori, bomboane şi pupici, le iubesc că te sărută când le duci la teatru sau la film, le iubesc că miros atât de bine tot timpul.

Eu iubesc femeile pentru că dincolo de toţi şi toate, există câte o singură femeie care ştie mai mult decât ştiu bărbaţii despre ei, care îţi face drumul în viaţă mai simplu, mai surprinzător, mai altfel decât te-ai aştepta să fie, care ştiu când să îţi spună “TE IUBESC!”.

DA, le iubesc!

15 thoughts on “De ce iubeşte Dragoş femeile…”

  1. ce bine ca stiti ca zambim ca sa va fastacim ;)) de fapt… habar n-aveti ca noi ascundem faptul ca ne fastacim ca naiba si de aia ne ascundem dupa zambete :p
    si adormim pe umar ca acolo e biiiiineeee!!! e cald si e locul perfect… e ca si cum ati fi perfect decupati de undeva ca sa venim noi sa ne lasam capul acolo😀
    siiiii… sunt femei care stiu sa repare instalatii si yale… putine.. dar sunt😉

    Like

  2. Mulţumesc, bucăţicodenisip! În concluzie, ce bine că zâmbim… se pare că rezultatele sunt satisfăcătoare😛

    Decupajul e format în mintea ambilor parteneri cu siguranţă, ai exprimat foarte frumos… şi recunosc că sunt femei care ştiu să facă totul mai bine decât un bărbat!

    Like

  3. totul? hmmm…. intr-adevar… in afara de ce piulite trebuie pentru instalatii si ce echipa joaca…dap.. stim totul ;))

    Like

  4. Dragos, am raspuns scurt din lipsa de timp.
    Oricum, nu ai gasit cel mai bun reprezentant pentru specia barbatului… eu sunt atipic, te asigur🙂

    Like

  5. Da, aşa-i, am scos partea ca să nu creadă lumea prostii despre tine😀 Ideea pe care voiam să o exprim era că răspunsul tău a fost scurt… eu sunt cel care mă exprim greu.

    Şi eu îi asigur pe cei care nu ştiu deja asta că eşti atipic😛

    Like

  6. Răzvy, e un răspuns la provocarea adresată de reprezentantele sexului frumos şi nu se adresează unui singur exponent, deşi e poate normal să fiu influenţat!

    Like

  7. Dragos, nu cred ca te exprimi greu, dar pe blog conteaza mai putin cat de repede curg ideile.
    Cel mai mult conteaza ceea ce “spui” (scrii), iar la capitolul asta tu esti olimpic. Cand am sa gasesc un text plictisitor scris de tine, te anunt😉

    Like

  8. De ce îl iubesc femeile pe Dragosh…

    Deși la prima vedere pare o întrebare simplă, în realitate lucrurile stau cu totul diferit. Una e când stai față în față cu el și alta e când trebuie să vorbești despre ceea ce le place femeilor la Dragosh.

    Este iubit pentru că știe să fie PRIETEN, deși mulți sunt cei care nu cred în prietenia dintre un bărbat și o femeie. El este un exemplu că există și exceptii.

    Îl iubim pe Dragosh pentru că este una dintre puținele persoane în care poți să ai ÎNCREDERE și care te ajută atunci când ești în impas, chiar dacă nu îi ceri acest lucru, pur și simplu SIMTE că ai nevoie.

    Cel mai important lucru, îl iubim pentru că este SINCER în orice moment și în orice clipă din zi și din noapte.

    Îl iubim pe Dragosh pentru că stie să îmbine diverse ACTIVITĂȚI și…surpriză!…îi ies toate bine: fotografia, fotbalul, muzica si multe altele.

    Nu știi niciodată când spune o glumă sau când vorbește serios…trebuie mereu să ghicești … și asta ne place … am început “să ne prindem” și totul devine mai frumos.

    Îl iubim pe Dragosh pentru că îi place să se joace cu mintea noastră, îl iubim pentru că e DIFERIT față de ceilalți.

    Îl iubim pe Dragosh pentru că e … DRAGOSH

    Like

  9. Ok, Ioana, cred că “iubire” e cam mult spus, termenul potrivit aici ar fi, probabil, “apreciere”, dar pentru a menţine stilul de până acum, înţelegem (sau încercăm să facem asta) folosirea iubirii în acest context.

    Mulţumesc dacă acestea sunt într-adevăr gândurile… cu siguranţă e o supraapreciere pe undeva, dacă toate astea ar fi aşa cum le spui, Mircea Radu era mic copil🙂 Nu-mi ies bine toate activităţile, imi ies relativ bine în comparaţie cu alţii… marea mea problemă e că nu sunt cel mai bun în niciun domeniu.

    De ajutat şi de încredere/sinceritate, sunt sigur că nu le voi pierde vreodată pentru că pentru mine sunt o condiţie sine qua non.

    Mă bucur că-s diferit, întotdeauna mi-am dorit asta😛

    Like

  10. da, frumos spus, toate aceste nuante dau culoare relatiei; dar daca am sti excat ce se afla la baza relatiei, daca am sti cu exactitate motivul pentru care iubim pe cineva, motivul s-ar epuiza repede. Cum spunea clasicul Eminescu: sa vedem in persoana iubita un “nu stiu ce” s-un “nu stiu cum” (scuze de intarziere, am aterizat din intamplare:) )

    Like

Hai să discutăm. Postează un comentariu:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s