Eurovision – runda 2

Mâine seară la TVR are loc a doua semifinală a selecţiei naţionale Eurovision 2008. Cele şase piese deja calificate în finală sunt, în ordinea punctajului, următoarele: Nico şi Vlad Miriţă cu “Pe o margine de lume”, Simona Nae cu “The Key of Life”, Cătălin Josan cu “When We’re Together”, Leo Iorga şi Pacifica cu “Prea mici sunt cuvintele”, La Gaylia Frazier din Suedia cu “Dr. Frankenstein” şi Tabasco cu “Love Is All I Need”. Pentru mine, câteva elemente sunt surprinzătoare: preferinţa pentru o piesă lentă (Pe-o margine de lume), locul doi obţinut de Simona Nae, necalificarea în finală a piesei Zamira şi prestaţia dezastruoasă a fetelor de la Yanna.

Vă voi prezenta în continuare piesele participante la cea de-a doua semifinală şi părerea mea despre ele (videoclipuri aici):

Monique – Vânt de vară – Domnişoara care se laudă pe la fiecare emisiune că e compozitoare, textieră şi interpretă a piesei, necunoscută mie până la această participare; o melodie cu influenţe tradiţionale româneşti; coregrafie zero; nimic sezaţional; imposibil de calificat în finală.

Lucia Dumitrescu – Dragostea mea – O ştiu pe tipă de când participa la emisiuni gen Tip-top minitop; voce bună, carieră în continuă ascensiune; de multe ori, am avut impresia că se plafonează doar în creaţiile familiei Fugaru (şi piesa asta e compusă de Adrian Romcescu, cam aceeaşi perioadă); recunoaşte şi ea că stilul e un pic învechit; greu de crezut totuşi că-şi va găsi destui susţinători.

Nico – Fight For Life – Din nou Nico, din nou italiană, de data aceasta în combinaţie cu engleza; pentru cei care nu o suportă pe artistă, cică e ultima oară cînd participă la Eurovision; greu de cântat live această piesă; rămâne de văzut dacă îşi menţine fanii de la prima semifinală şi apare cu două piese în finală.

Nicola – Fairytale Story – Da, acea Nicola care participa la Eurovision cu “Don’t break my heart”, mai bătrână şi mai puţin frumoasă din punctul meu de vedere; melodie în stilul ei propriu, cu zâne şi castele; oare mai e cineva să o voteze? Poate Mihai Alexandru ca să se întâlnească amândoi în finală.

Zero feat. Marius Moga – Come This Way – Avem şi Marius Moga în acest an şi, bineînţeles, avem ceva rock de la noua trupă Zero şi rap de la Mozart (abia aştept să îl aud live); o să meargă în finală fără doar şi poate. De ce oare?

Rednex feat. Ro-mania – RailRoad, RailRoad – Featuring-ul care a reprezentat principalul adversar al celor de la Todomondo anul trecut; au obţinut destule voturi, fani şi concerte; probabil vor ajunge în finală; păcat că nu au videoclip de prezentare să pot spune mai multe.

VH2 – Follow Me – trupă cu artişti în adevăratul sens al cuvântului; au avut şi piese mult mai reuşite, dar vom vedea reacţia publicului la acest experiment la care s-au supus pentru că, din câte am înţeles, e prima participare oficială a VH2 la o competiţie muzicală.

Viper – Mas conmigo – ritm bun, manieră de abordare foarte interesantă, dar mă tem de prestaţia live. Pentru creaţia muzicală, merită în finală.

Cătălin Josan – Run Away – Megastarul şi fetele de la instrumente – cu siguranţă două piese în finală pentru moldovean; personal, nu mă dau în vânt după melodie, dar fanii au cuvântul final.

IMBA – Yeke Yeke – Trupă nouă românească care se laudă că piesa aceasta are succes internaţional; au nevoie de reuşită în ţară ca să meargă la Eurovision, aşa că trebuie urmărit ce-o să iasă.

Biondo (Suedia) – Shine – Recunosc că e piesa mea preferată din acest an; voci excelente, dar probabil va fi greu să adopte o coregrafie de orice fel; oricum, sper să se califice.

Paula Seling şi Provincialii – Seven Days – O veche colaborare revine pe scena Eurovision; probabil pentru voci se vor califica în finală; creaţia muzicală este totuşi mediocră.

Hai să discutăm. Postează un comentariu:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s