Cat de sus?

Suntem constransi sa traim in functie de bani, in limita averii pe care o detinem si uitam de multe ori cine suntem si ce vrem. Banul nu are idei. Cunostintele pe care le insumam nu denota inteligenta, ci valoarea noastra, ceea ce reprezentam pentru noi si pentru ceilalti. Trebuie sa luptam sa nu fim doar un succes, ci sa fim o valoare. Albert Einstein spunea: “Orice prost poate sti. Scopul e sa intelegi.”

Este ideal sa ne gasim puterea sa ne autoevaluam si sa ne reevaluam – sa nu fim mai apoi mirati de opinia altora. Fara sa ne dorim cu ardoare asta, ii cunoastem pe cei de sus, pe cei cu functii inalte, varfurile din anumite domenii si ne intrebam cum au ajuns acolo. Vrem oare sa fim ca ei? Cati dintre noi isi doresc sa fie sefi? Parca nici subaltern nu suna bine, dar nici in centrul atentiei n-as vrea sa fiu.

Mi-ar placea sa ii cunosc pe toti cei care ma cunosc, oricine ar fi ei si orice functie ar avea. Cred ca in acest moment ii cunosc catusi de putin pe 90% din cei care ma cunosc. O sa incerc sa mentin procentul.

Tintim un job pe un domeniu pe care ne specializam si il consideram oportun pentru dorintele noastre actuale. Nu putini au fost cei care au ales meserii complet diferite fata de facultatea pe care au terminat-o. Cat de sus ai vrea sa fii in domeniul tau? Vrei sa ai puterea sa decizi si pentru altii? Sau doar sa iti faci treaba bine la “umilul tau birou”?

Advertisements

8 thoughts on “Cat de sus?”

  1. Cred ca cel mai important lucru pe care il invatam in facultate este sa comunicam. Nu devii specialist urmand cateva cursuri, facand un conspect si predand un eseu. Cartile citite in plus, preocuparile din timpul liber, oamenii cu care interactionezi, toate acestea aduc diferente majore in procesul de maturizare profesionala. Este ideal sa lucrezi cu placere intr-un mediu adecvat studiilor tale, dar din moment ce ai o personalitate bine conturata, te distingi prin calitati si esti apreciat, poti face fata/progresa in diferite domenii, nu doar in cel pentru care te-ai “specializat” in facultate.
    In ce priveste “umilul meu birou”, daca job-ul respectiv imi aduce anumite satisfactii materiale, sociale, de care eu sunt multumit, atunci e bine. Nu vreau sa fiu mai sus decat X, pentru ca “sus” e o notiune abstracta; pot doua persoane sa defineasca la fel acest concept? Ceea ce pentru mine e “sus” pentru altcineva poate reprezenta un nivel modest al asteptarilor, poate chiar mediocru.
    Cat de sus as vrea sa fiu ? Atat cat sa-mi permit o viata decenta. E bine sa fii instarit, nu bogat 😉

    Like

  2. @Alexandru: Incontestabil, nu trebuie sa ramanem in sfera specializarii dominante. Nu suntem programati, desi e nevoie sa raspundem pentru fiecare minut pe care-l irosim, aria de cunostinte trebuie largita, dar totul trebuie facut cu un rost. Prudenta e cea care controleaza riscul, nu-i asa? 🙂

    Like

  3. Nu prea e asa 🙂 Pentru ca riscul presupune incertitudine, sanse relativ reduse, instabilitate, cam greu de anticipat. Un risc asumat nu pune problema de a fi controlat, implica doar responsabilitate.
    Fiecare risca cum stie mai bine 😉

    Like

  4. Tind sa cred ca intrebarea aceasta nu e tocmai in concordanta cu societatea in care traim.Foarte multe persoane au ajuns la asa numitul “sus”, doar pentru ca au stiut cum sa actioneze la momentul potrivit..si nu pentru ca au muncit intens in decursul vietii. Poate ca nici nu si-au propus sa ajunga atat de “sus” si totusi au reusit. Dar foarte bine stiu ca exista si cealalta categorie de persoane care fac din asta un tel in viata.Isi planifica fiecare minut..tin o evidenta consecventa..poate nici nu reusesc sa se odihneasca pe cat ar trebui doar sa se stie in fruntea altora.Consider ca e de admirat sa-ti doresti tot mai mult si sa ai ambitia necesara sa indraznesti dar urasc obsesia . Toti ne cunoastem mai mult sau mai putin limitele..iar faptul ca putem sa cutezam, poate transforma viata intr-o adevarata aventura.

    Like

  5. @alexandrabigu: Nu ne impune nimeni sa ne raportam la o anumita categorie. Toti si-au dorit, chiar daca nu s-au asteptat. Cu privire la a face o obsesie, eu zic ca evaluarea calitatilor trebuie facuta si in acest sens, iar lupta pentru ceea ce ne dorim nu trebuie dusa pana la a calca pe cadavre. Viata insasi e o adevarata aventura, iar descoperirea placerii de a produce/inventa/socializa e fenomenala.

    Like

  6. E totusi o deosebire intre a-ti dori si a munci pentru a obtine.Fiecare dintre noi avem metodele noastre prin care ne propunem sa ne indeplinim obiectivele.Aici bateam eu mai mult:)

    Like

  7. Bate bine alexandra. Cel ajuns “sus” prin munca cinstita e de o mie de ori mai de succes (chiar daca nu poseda bunuri de mare valoare) decat cel care si-a insusit ceva pe cai ilicite.
    Nu concep a ajunge “sus” fara sa fiu corect, cu mine in primul rand, dar si cu societatea, din respect si considerente morale. Unii m-ar numi fraier, poate nebun, prefer asta, decat sa ma fraieresc singur, traind in “mizerie”.

    Like

  8. Intr-adevar, nu trebuie sa facem ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine. Insist doar sa nu ne lasam in fata esecurilor si sa ne atingem idealul atat cat ne permit fortele.

    Like

Hai să discutăm. Postează un comentariu:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s