Mulţumesc, Andrei Pavel!

N-am prins vremurile de glorie ale lui Ilie Năstase sau Ion Ţiriac (da, a fost jucător de tenis!) când câştigau turnee de Mare Şlem şi făceau partide de neuitat în Cupa Davis. Am ratat perioada glumelor de pe terenul de zgură, rachetelor din lemn şi ale meciurilor în alb-negru. Dar am descoperit plăcerea de a urmări mingiuţa verde în drumul ei de la dreapta spre stânga şi retur, de a nota punctele de 15, 30 sau 40, de a număra game-urile şi seturile…

Am văzut un român care este un adversar de temut pentru oricare alt jucător din circuitul ATP, un român care transpira aruncându-şi rivalii dintr-o parte în cealaltă a terenului şi pe care îi păcălea elegant cu o scurtă la fileu, un român care şi-a ţinut ţara de unul singur în Grupa Mondială a Cupei Davis ani de-a rândul, un român de al cărui forehand se ferea chiar şi Federer, un român care scotea din mănuşă reveruri implacabile, un român dedicat tenisului. Mulţumesc, Andrei Pavel!

Andrei Pavel s-a retras din activitatea de tenisman când mulţi dintre noi dormeam, în această dimineaţă, după câteva mingi schimbate cu un tânăr de perspectivă cu 13 ani mai tânăr, întâmplător cap de serie numărul 4 la Open-ul australian din acest an, Andy Murray. Dar Andrei Pavel nu este cu nimic mai prejos decăt Ilie Năstase sau Ion Ţiriac. O să îmi amintesc întotdeauna sfertul de finală de la Rolland Garros împotriva lui Juan Carlos Ferrero. Spaniolul conducea cu 2-1 la seturi. În setul 4, la scorul de 5-5, a ănceput să plouă. Aşa a fost să fie. Continuarea meciului a fost programată pentru următoarea zi. Andrei a urcat în maşină şi a plecat spre Stuttgart, acolo unde soţia lui a născut o fetiţă. A pierdut şi setul 4, dar nu a mai contat… a fost un meci mare!

Euro-debut

Pentru cei care aţi ratat cea mai frumoasă parte a Campionatului European din acest an, vă prezint ceremonia de deschidere. Restul e fantezie…

Viitorul ţării zboară

În Evenimentul Zilei a apărut un articol extraordinar despre dezvoltarea zborului cu schiurile în România, via Austria . Noroc că Europeanul de fotbal e şi în Austria în acest an şi cum mulţi reporteri trimişi nu au prea avut ce vedea pentru că Piţurcă a fost cam arţăgos cu presa, ca de obicei, ies şi astfel de opere de artă. Un reportaj ce ar trebui păstrat şi scos din cutia cu minuni peste câţiva ani când, sper din tot sufletul, unul dintre aceşti copii va sări în competiţiile organizate de Federaţia Internaţională de Ski şi va fi prezent la Jocurile Olimpice de Iarnă.

Acesta este unul dintre sporturile în care nu există blaturi şi care te relaxează cu adevărat. Observi calitatea şi fineţea mişcărilor unor maeştri care zboară mai mult decât mergem noi pe jos.

Adam Malysz este cel care m-a făcut să mă îndrăgostesc de săriturile cu schiurile:

Camelia Potec, mai bună decât campioana olimpică

Înotătoarea română Camelia Potec a câştigat proba de 400 m liber din cadrul campionatelor Franţei, învingând-o pe campioana olimpică şi mondială Laure Manaudou, clasată doar pe locul trei. Potec, care e ligitimată la clubul Canet 66 Natation şi se pregăteşte în prezent cu fostul antrenor al franţuzoaicei, Philippe Lucas, s-a impus cu timpul de 4 min. 6 s 08/100, devansându-le pe Coralie Balmy, 4 min, 6 s 41/100, şi pe Laure Manaudou, 4 min. 6 s 67/100.

Este demn de consemnat că Manaudou a fost învinsă pentru prima oară pe distanţa sa favorită în ultimii patru ani.

Va să zică, nu vorbesc degeaba

Camelia Potec a luat medalia de argint

Camelia Potec a terminat în forţă Europenele de înot de la Manchester, cucerind medalia de argint în proba de 400 de metri liber. Ea a fost cronometrată cu 4:01:06 în timp ce Kylie Palmer, câştigătoarea concursului, a avut un timp de 3:59:23.

Iată că revin rezultatele în înotul românesc după o perioada de secetă. Mi-amintesc de aurul olimpic obţinut de Diana Mocanu la Sydney 2000 şi de bucuria pe care ne-o făceau sportivii români la această disciplină. Poate o să realizeze cineva de acolo de sus că e nevoie de bazine la nivel european pentru că potenţial există!

Interviu Ionuţ Popa

Antrenorul Ionuţ Popa a glumit pe marginea multor subiecte abordate la conferinţa de presă organizată astăzi de Politehnica Iaşi. Iată cîteva replici ale antrenorului:

Ce măsură ar trebui să ia Comisia de Disciplină vizavi de meciul Rapid – Steaua?

“Să se joace 3 la 3 pe tot terenul din 2 atingeri!”

E justă decorarea lui Deaconu?

“Cred că s-a făcut o gafă. Şi eu am dat drumul la vânt la mine în sat când eram mic şi nu m-a premiat nimeni!”

Cum comentaţi atacurile liberalilor care v-au acuzat că îl susţineţi pe primarul Nichita?

“Politica e cea mai mare curvă. Înseamnă că am intrat în ea…”

E meciul cu Pandurii de 6 puncte?

“Am luat şi eu o dată de bună această vorbă, însă după ce am bătut am văzut că tot 3 puncte ni s-au dat!”

Vă uitaţi la meciul naţionalei?

“Nu! Voi urmări şedinţa BNR în care se va decide soarta leului!”

Torţa olimpică a fost aprinsă

Torţa olimpică a fost aprinsă astăzi în Grecia, la Olimpia, marcând începutul itinerariului de cinci luni care se va încheia la 8 august cu ceremonia începerii Jocurilor Olimpice de la Beijing.

Flacăra olimpică a fost aprinsă printr-o ceremonie simbolică desfăşurată pe locul unde aveau loc olimpiadele în Grecia Antică, actriţa Maria Nafpliotou având rolul Marii Preotese în faţa Templului Herei.

Atletul grec Alexandros Nikolaidis, medaliat cu argint la JO din Atena (2004), este primul sportiv care va purta flacăra olimpică înainte de a fi predată Chinei la 30 martie.

Mao Asada, campioană mondială la patinaj artistic

Sportiva japoneză Mao Asada a câştigat, ieri, medalia de aur în proba feminină din cadrul Campionatelor Mondiale de patinaj artistic de la Goteborg.

Mao Asada, cu 185,56 puncte, a fost urmată de sportiva italiană Carolina Kostner, cu 184,68 puncte, şi de sud-coreeanca Kim Yu-na, cu 183,23 puncte.

Campioana mondială de anul trecut, japoneza Miki Ando, a abandonat după ce a căzut la încălzire.

Iată şi evoluţia câştigătoarei:

O căzătură poate fi egală cu locul întâi uneori!

Şi femeile dau în minge

Din punctul de vedere al celor mai mulţi bărbaţi fotbalul nu este pentru femei, dar totuşi sunt destule femei care preferă fotbalul în locul unei telenovele sau a unei plimbări la shopping în Mall.

Cu ceva vreme în urmă, pe stadioane era interzisă intrarea femeilor, deoarece era singurul loc în care bărbaţii erau “cu băieţii” timp de 90 de minute şi nu doreau să aibă în preajma lor o doamnă/domnişoară care să îi întrebe de câteva ori în 5 minute “Iubitule, cine cu cine joacă?”, “De ce a fluierat ăla?”, “A fost gol?” şi aşa mai departe cum se întâmplă de cele mai multe ori.

Ei bine, odată cu trecea timpului au apărut şi “femeile microbiste” care mergeau pe stadion si cântau, ţipau şi îşi susţineau echipa cot la cot cu bărbaţii. Se bucurau şi sufereau, poate mai mult decât bărbaţii, în momentul în care echipa de suflet învingea/era învinsă.

Din păcate printre suporteriţe au apărut tot felul de domnişoare, mai ales pe stadioane, care habar nu au cu ce se mănâncă fotbalul, care vin şi bârfesc, şi se miră de fiecare dată când ceilalţi din jurul lor se ridică în picioare sau arbitrul fluieră şi se plictisesc după primele 30 de minute. Şi mai avem o categorie de “suporteriţe” – cele care vin la agăţat pe stadion, îmbrăcate cu pantaloni cât mai strâmţi, cu geci cât mai lucioase şi cu nelipsiţii pantofi cu toc. Aceste domnişoare strică imaginea femeilor cărora le pasă cu adevărat de fotbal, cărora le place să privească un meci timp de 90 de minute, cele care visează fotbal şi pot să discute cu orice microbist timp îndelungat fără a se plictisi.

Cred că 60% dintre femei preferă să se uite la o telenovelă decât la un meci unde dau ăia cu piciorul în minge şi nu se întâmplă nimic interesant, nu apare nici un Jose Armando sau Marimar care să se indrăgostească. 25% sunt suporteriţele care preferă un meci de fotbal în locul unei telenovele sau a unei plimbări în Mall, dar care nu depăşesc limita normală de cunoştinţe a unei femei despre fotbal. Restul de 15% sunt femeile care adoră un meci de fotbal!

Chiar dacă bărbaţii nu pot accepta că sunt femei care înţeleg simplitatea şi frumuseţea acestui sport, totuşi la Dinamo avem brigadă feminină “Power Puff Girls”, iar în străinătate : Granata Girls – Torino, Ultras Girls – Napoli, Hoolgirls- Bayern Munchen, Disi Kartallar (Female Eagles) – Beşiktaş şi lista poate continua.

Ar fi bine să dispară “suporteriţele” care n-au treabă cu fotbalul de pe stadioane şi să apară tot mai multe femei care împărtăşesc aceeaşi pasiune cu prietenul/iubitul/soţul lor şi care vor învăţa să iubească ceea ce multe altele ignoră.

Şi, în final, să urmarim o femeie adevarată :

O nouă lege în fotbal

Se numeşte legea Webster, după numele fotbalistului Andy Webster, fiind asemănătoare legii Bosman. Ce s-a întâmplat de fapt? Povestea scoţianului Andy Webster (25 de ani) a început în vara lui 2006, atunci când clubul său, Hearts of Midlothian, a încercat să-i prelungească înţelegerea ce expira în vara lui 2007. Nefiind de acord cu noile condiţii oferite, Webster a rupt unilateral contractul, prevalându-se de articolul 17 din regulamentul FIFA de transferuri, mai ales că petrecuse la Hearts deja 3 ani, în ceea ce FIFA numeşte “perioada de protecţie”.

Deşi Webster a plecat imediat la Wigan (între timp s-a mutat la Rangers), cazul său a ajuns mai întîi la FIFA, care, acţionînd conform aceluiaşi articol 17, a obligat pe Wigan să plătească 800.000 de euro pentru transfer clubului Hearts, adică salariul jucătorului pe 4 ani. Nemulţumit de decizie, Webster a apelat la TAS, care a dat, la 30 ianuarie, sentinţa definitivă, obilgîndu-l pe Webster însuşi să plătească drept compensaţie 200.000 de euro lui Hearts, adică salariul său pe sezonul ce-i mai rămînea în contract.

Motivaţia juriului a fost următoarea: “Când un club decide să rupă unilateral contractul unui jucător e obligat să-i plătească salariul din contract pe perioada prevăzută. Şi în sens invers trebuie folosită aceeaşi monedă”.

Deocamdată, legea abia a intrat în vigoare. Deci există un precedent care poate fi folosit în justiţie în orice caz similar.

Aşadar, orice fotbalist cu vârsta mai mică de 28 de ani care a jucat cel puţin 3 ani la un club îşi poate rupe unilateral contractul, urmând a plăti drept compensaţii clubului doar contravaloarea salariului pe care-l mai avea de încasat pînă la finalizarea stipulată a înţelegerii. Nu se iau în considerare valoarea fotbalistului ori cota lui de piaţă, pur şi simplu se pleacă de la contractul înregistrat şi, mare atenţie!, NEMODIFICAT ÎN ULTIMII 3 ANI. Mai mult decât atît, dacă vîrsta fotbalistului e mai mare de 28 de ani, condiţiile sunt şi mai bune: el poate pleca după numai doi ani. Obligaţia celui în cauză e să anunţe clubul în cel mult 15 zile de la finalul sezonului respectiv despre intenţiile sale.

Eu zic că o să înceapă o nouă eră în strategia pe termen lung a cluburilor privind transferurile. E de bine, e de rău?