Am decis să organizez un mini-concurs pentru cei care doresc să participe la concertul Alex din XS Industry, care va avea loc vineri, la ora 23, concert organizat de Airbites. Am două invitaţii la dispoziţie, le pot oferi unei persoane pe amândouă sau la două persoane, exprimaţi-vă dorinţele! Preţul biletului este de 15 lei, ca idee.
Ce trebuie să faceţi? Să scrieţi într-un comentariu motivele pentru care citiţi acest blog şi cât de mult v-aţi dori să participaţi la eveniment şi de ce. Termenul-limită este vineri, ora 18, când voi anunţa câştigătorul/câştigătorii şi vom discuta detaliile pentru a ne întâlni să ofer cele două invitaţii.
Aştept răspunsurile voastre!
P.S.: Concertul are loc în Iaşi, deci ar fi de preferat să fiţi în Iaşi vineri la ora 23.
Nu, nu vreau să găsesc plusuri şi minusuri acestor două tabere, ci din contră, vreau să demontez acest “versus” care, din punctul meu de vedere, nu ar trebui să existe. Motivul e foarte simplu: comportamentul rămâne acelaşi indiferent dacă sunt sau nu singur, voi fi bucuros într-o situaţie dată şi dacă nu e nimeni lângă mine şi dacă sunt doi oameni trişti în compania mea. Ţine de mine, nu de cei care sunt în jurul meu. Cuvântul care, totuşi, face diferenţa dintre cele două cazuri este “moderaţie”. Mă voi bucura doar în sinea mea sau la un nivel acceptabil când cei de lângă mine nu au aceleaşi motive de bucurie. E o regulă nescrisă pentru a trăi în societate, de a fi pe aceeaşi undă cu cei care vieţuiesc alături de tine.
În aceeaşi ordine de idei, voi încerca să ascund o oarecare stare de insatisfacţie dacă cei de lângă mine sunt fericiţi. Aceste mici discrepanţe duc la afirmaţii de genul “mi-ai stricat seara” sau “totul a fost bine până ai venit tu” sau “măcar de ne-ai fi lăsat în pace”. Dacă nu poţi accepta starea majorităţii, caută să îţi găseşti refugiul într-un loc unde există starea de care ai nevoie, unde te poţi simţi aşa cum îţi doreşti fără să schimbi starea de spirit a celor din jurul tău, chiar dacă acel loc e undeva departe. Mai bine lupţi să îl descoperi şi să îl atingi decât să atragi atitudini negative, pe care le vei regreta.
Există, cu siguranţă, şi o doză de egoism când refuzi să accepţi aceste lucruri. A vrea să fie bine pentru tine sau ca starea ta să fie preluată de cei din jur denotă o oarecare dorinţă de impunere, o obligativitate, o forţare a celorlalţi de a-şi renega propriile sentimente şi de a intra sub aceeaşi energie pe care doar tu o ai. Fericirea sau tristeţea pot fi ale unui individ şi, uneori, ale unui întreg, dar în niciun caz ale unei colectivităţi, ale unui grup mare. Ori stai în banca ta şi te bucuri de jumătatea plină sau chiar de paharul umplut, ori accepţi goliciunea din jurul tău şi te conformezi situaţiei – cale de mijloc nu există.
În Evenimentul Zilei a apărut un articol extraordinar despre dezvoltarea zborului cu schiurile în România, via Austria . Noroc că Europeanul de fotbal e şi în Austria în acest an şi cum mulţi reporteri trimişi nu au prea avut ce vedea pentru că Piţurcă a fost cam arţăgos cu presa, ca de obicei, ies şi astfel de opere de artă. Un reportaj ce ar trebui păstrat şi scos din cutia cu minuni peste câţiva ani când, sper din tot sufletul, unul dintre aceşti copii va sări în competiţiile organizate de Federaţia Internaţională de Ski şi va fi prezent la Jocurile Olimpice de Iarnă.
Acesta este unul dintre sporturile în care nu există blaturi şi care te relaxează cu adevărat. Observi calitatea şi fineţea mişcărilor unor maeştri care zboară mai mult decât mergem noi pe jos.
Adam Malysz este cel care m-a făcut să mă îndrăgostesc de săriturile cu schiurile:
Preţul biletului este de 15 lei, ca idee.
