Nu e destul să trăim, e nevoie să ştim pentru ce trăim. Ca să nu fim doar nişte strigoi, nişte suflete răzleţe, e nevoie de un scop, o ţintă pe care să o atingem. Mulţi bătrâni cerşesc la sfârşitul vieţii o clipă când, de fapt, au pierdut atâţia ani… Însă până acolo drumul e lung, distanţa e mare.
Ne vedem departe şi vedem departe… oare este destul? În nici un caz. Diferit de a vedea departe e acţiunea de a te afla acolo, în mijlocul a ceea ce îţi doreşti. Important e să ai prieteni şi să îi ai aproape, să îi priveşti în ochi, să le auzi vocea şi hohotele de râs, să simţi că se bucură la fel cum o faci şi tu.
Avem puterea să facem asta? Un proverb arab spune: răbdarea e puterea celui fără de putere. Mă întreb dacă vom învinge vreodată dacă nu ne resemnăm sau dacă vom câştiga dacă nu vom avea răbdare… mi-e greu să cred.
“Nu înţeleg cum pot exista oameni indiferenţi în această lume, cum pot exista suflete care nu se chinuiesc, inimi care nu ard, simţiri care nu vibrează, lacrimi care nu plîng. Ar trebui să fie interzişi spectatorii şi toţi acei care din distanţă fac o virtute.” (Emil Cioran)
